Duminica 22 Decembrie

Boc, acuzat că a lăsat pe dinafară TOCMAI Floreștiul, Gilăul și Apahida la prima licitație a Centurii Metropolitane


Centura metropolitană a Clujului, în prima fază, lasă pe dinafară Florești, Gilău și Apahida, acuză deputatul USR, Radu Molnar.

Deși a durat 5 ani că birocrația să înceapă să dea rezultate, în prima licitație este inclus doar un tronson de 24 de km, care nu cuprinde comunele menționate. Așadar nici după executarea lui, nu se va rezolva problema traficului din zonă.

Tocmai acești ultimi 18 km, care nu au fost prinși de Emil Boc în finanțare ar fi abordat ambuteiajul cel mai mare al județului. Conform lui Horațiu Cosma, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, este locul în care se pierd cele mai multe ore în trafic din tot Clujul și s-ar fi justificat abordarea cu prioritate”, susține parlamentarul.

Acesta a precizat că este o decizie nefastă, dublată de faptul că ”la începutul lunii s-a aflat că în momentul demarării lucrărilor la drumul Cluj - Florești, acesta se va îngustă la o singură bandă pe sens, ceea ce va agrava cu mult situația traficului din zonă, pentru ani de zile cât va dura șantierul”.

Primarul Emil Boc ar trebui să explice pe larg aceste lucruri, dar nu o face. În ultimul an a organizat numai 2 conferințe de presă, una în ianuarie 2022 și a doua în ianuarie 2023. Presa nu îi poate adresa întrebări directe, la care să răspundă în detaliu.

Asociația Metro Urban Cluj a criticat lipsa de transparență de primarului, probabil cel mai netransparent din România, pentru faptul că nu organizează dezbateri publice periodice și chiar conferințe de presă unde să spună ce face cu Metroul, centura metropolitană și trenul metropolitan. 

Valoarea totală a centurii este de 1.409.270.111 euro. Lucrarea se va executa în 2 etape. Prima etapă a centurii metropolitane pornește cu lucrările din zona viitorului Spital Regional de Urgență Florești (zona Muzeului Apei) și merge până la conectarea cu centura Vâlcele-Apahida.

Untitled.jpg

Untitled1.png

Comentarii Facebook