Miercuri 25 Decembrie

Boc, către cei din Baciu, Apahida, Florești: “Să facă școală acolo, nu să vină la Cluj”


Primarul Emil Boc a spus că primarii din zona metropolitană ar trebui să facă școli, nu să aglomereze Cluj-Napoca. 

Să facă școală acolo! Să-și construiască școli, să nu fie nevoiți copiii să vină la școală la Cluj-Napoca. Populația Clujului a rămas aceeași, am construit echivalentul la 5 școli, noi ne-am făcut datoria. Prima condiție este să duci copilul la școală cât mai aproape de casă, lucru care nu s-a respectat în zona metropolitană. Nu sunt de condamnați părinții pentru că vor ce e mai bun pentru copiii lor, condamnabil este că nu s-au făcut școli, creșe și grădinițe în zona metropolitană. Noi nu ne oprim, am triplat locul în crește, mai construim și altele, la fel și la școli. Construim în Bună Ziua, Borhanci, facem pe baza unui plan organizat.

Iar în materie de infrastructură, am făcut centura Vâlcele - Apahida, am prelungit B-dul. Muncii. Acum am trecut la nivelul următor, centura metropolitană, metrou, tren metropolitan, pasajul de la Tăietura Turcului. Am înțeles direcția în care merge Clujul, trebuie să le promovăm noi în locul Guvernului și am ajuns la etapele de finanțare, la licitație", a declarat edilul Emil Boc, la o emisiune radio.

Cele cinci școli despre care vorbește primarul nu există efectiv, ele fiind extinderi ale unor unități de învățământ existente.

Centura Vîlcele - Apahida a fost realizată în urmă cu aproape 20 de ani, nefiind o realizare a Primăriei Cluj-Napoca. 

Primarul a cerut în mod repetat oamenilor să renunțe la mașini și să folosească transportul în comun. 

Despre traficul din Cluj-Napoca, acesta a spus că le recomandă clujenilor să folosescă mijloacele de transport în comun și mersul pe jos. 

Comentarii Facebook