Duminica 22 Decembrie

Boc cere o sesiune extraordinară în Parlament pentru a opri vânzarea terenurilor către străini

 

Emil Boc solicită USL convocarea urgentă a Parlamentului pentru a opri vânzarea terenurilor către străini.

 

Nu pot să înţeleg atâta comoditate din partea USL, acum când e vorba despre un interes naţional, iar când interesul lor le-a purtat acţiunea, au dat jos preşedintele Camerei Deputaţilor, preşedintele Senatului, în sesiune extraordinară. Atunci s-a putut ca în trei zile să decapitezi statul român, pentru că aveau un interes politic, personal. Acum au trecut 15 zile din 2014 şi nu se gândesc să convoace Parlamentul şi să oprească vânzarea pământurilor pentru străini. De ce nu fac acest lucru, ce aşteaptă? Puteau convoca până în 10 ianuarie şi să pună acea condiţie de reciprocitate, aşa cum a spus şi preşedintele Băsescu, măcar o condiţie minimală să pună şi ştiam o treabă”, a declarat Emil Boc, miercuri, într-o conferinţă de presă.

 

El a spus că puterea are o singură problemă, aceea de a-l ataca pe Traian Băsescu.

 

Ei au o singură problemă, cum să îl atace pe Băsescu în fiecare zi, dar pierd printre degete interesul naţional al românilor. De ce nu convoacă sesiune extraordinară, să reglementeze problema vânzării terenurilor?”, s-a întrebat Emil Boc.

Comentarii Facebook