Duminica 22 Decembrie

Boc: Clujul, cel mai bine plasat în competiția capitalelor culturale

 

Primarul Clujului, Emil Boc, crede că municipiul Cluj-Napoca este cel mai bine plasat în competiția capitalelor culturale.

 

Am fost parte la acest demers și susțin, alături de întreg board-ul Asociației, direcțiile prezentate de echipa coordonatoare. În spatele conceptelor lansate pe 25 septembrie a fost o muncă uriașă, un efort pentru care le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat și își dedică în continuare timp pentru ca orașul nostru să ajungă Capitală Culturală a Europei. 

 

Cred că, în acest moment, Clujul este cel mai bine plasat în competiția pentru titul de Capitală Culturală Europeană a anului 2021. Asta se datorează în primul rând echipei de proiect dar și contribuției pe care o aduc cei implicați din spațiul cultural, societatea civilă, mediul academic și diverse alte sectoare pe care Asociația Cluj-Napoca 2021 Capitală Culturală Europeană a reușit să le coaguleze în jurul proiectului”, a precizat Emil Boc.

 

Proiectul Cluj 2021 - Capitală Culturală Europeană a intrat într-o nouă etapă importantă: elaborarea liniilor de program și a principiilor generale de structurare a candidaturii. AICI puteți vedea documentul.

 

Principiul care stă la baza abordării noastre este acela de a folosi mijloacele specifice culturii pentru a mobiliza un proces semnificativ de transformare a comunității și de regenerare urbană. Altfel spus, ne propunem să susținem un proces de activare și emancipare socială, economică și civică, prin cultură. Pentru ca această transformare să fie posibilă, schimbarea este necesară. 

 

Administrația locală va susține în continuare, necondiționat, acest proiect al comunității clujene”, scrie în documentul citat.

Comentarii Facebook