Boc, despre acuzaţiile lui Preda cu privire la fondurile europene cum că PDL este principala vină VIDEO

 

Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda a susţinut, luni, că de la numirea lui Victor Ponta în fruntea Guvernului fondurile europene "par să fi dispărut" din România, adăugând că USL are responsabilitatea guvernării, iar problema fondurilor UE e vina PDL.

Ca reacţie la cele spus de Crian Preda, Boc a declarat: "Aceasta este o scuză pentru a demonstra încă o dată incompetenţa. Eu am reuşit să recuperez în bună parte întârzierile României, pentru că în 2007 şi în 2008, repet, nu a fost atras niciun euro din bani europeni şi am reuşit să pun la cale mecanisme de acreditare a fondurilor, a programelor astfel încât banii europeni să vină".

Pentru a susţine cele spuse, Emil Boc a venit cu următoarea motivaţie: "Dovadă este faptul că am încheiat contracte de miliarde de euro care sunt în derulare, iar acum sunt incapabili, practic, să cheltuiască aceşti bani pentru care contractele au fost încheiate".

Pentru anul ce urmează, fostul prim-ministru, spune că aceasta va fi una grea. 


"România riscă să intre în unele derapaje populiste, pentru faptul că actualii guvernanţi au redus banii pentru investiţii. În 2010 şi 2011, România a avut cea mai mare alocare din PIB din Uniunea Europeană acordată investiţiilor. Pentru prima dată în aceşti ani România, prin rectificare bugetară, taie bani de la investiţii şi compromite şi şansele de creştere economică într-o perioadă extrem de grea", a mai adăugat edilul. 

În final, actualul primar al Clujului a mai precizat că "anul 2013 va fi un an extrem de greu din punct de vedere economic".

 

Anca Baciu

Comentarii Facebook