Boc despre „marea de granit” de pe Kogălniceanu: „Vreți o țară ca afară. Așa se face în Bruxelles, Cracovia, în toate orașele europene”


Boc le-a răspuns clujenilor pe tema „betonării” centrului orașului, în cadrul noilor proiecte de modernizare - Kogălniceanu, Teatrul Național, malurile Someșului. Clujul este fără doar și poate orașul betoanelor și al granitului. Ultima lucrare aflată în derulare, cea de pe strada Kogălniceanu și străzile adiacente, certifică acest lucru fără niciun dubiu. Nu este de mirare că clujenii au rămas dezamăgiți de ce au văzut pe Kogălniceanu și i-au bătut primarului obrazul. Edilul clujean însă vine cu o replică pentru ”cârcotași” și repetă povestea cu un ”oraș ca afară”.

Cei care au câștigat licitațiile sunt foarte serioși, cu pedigree în arhitectură. Sunt un om care sunt în dispută serioasă cu arhitecții, dar nu îi chemați pe ei să vă explice (...) cer explicații și mă asigur că sunt în conformitate cu legea. În tot proiectul Kogălniceanu, crește numărul de copaci de la 176 la 250. Nu era iarbă nici înainte. Erau noroaie sau alte lucruri. Înlocuiești noroaiele cu alte lucruri de calitate, mergeți și vedeți în Bruxelles, Cracovia, Valencia, în toate orașele europene și vedeți că zonele pietonale așa se fac. 

Pe Kogălniceanu, spre biserica reformată, este păstrată zona naturală, cu copaci. Acuma dacă faci fără mașini, fără poluare, cu granit de calitate, o țară ca afară, uitați-vă la chestiile acestea. Dacă vreți o țară ca afară, o ai deja pe Kogălniceanu. Așa se modernizează după aceste concepte europene. La teatru, acum se montează scene. Se fac remedierile la pavajul din fața teatrului. Nimic nu se duce la bun sfârșit, decât dacă este făcut de calitate și conform proiectului. Chemați specialiștii proiectului, care să vă dea explicații", a declarat Boc, la un post de radio local. 

Clujul, orașul betoanelor de cinci stele! Cum arată strada Kogălniceanu numai cu dale și câțiva copaci - FOTO

Comentarii Facebook