Boc despre noua suspendare a lui Băsescu propusă de Antonescu: Nu e SĂNĂTOS la cap VIDEO

 

Emil Boc a comentat dur ideea avansată de președintele interimar Crin Antonescu, care a spus, marți, că ar putea să fie inițiată o nouă procedură de suspendare a lui Traian Băsescu.

 

Nu cred că se poate pune în discuție o asemenea procedură de către oameni care sunt sănătoși la cap. Țara mai are câteva luni până la alegerile parlamentare, economia este în criză, cursul euro-leu se prăbușește, prețul la gaz crește, investițiile străine directe scad, iar noi discutăm de suspendări”, a declarat Emil Boc. 

 

Fostul premier a spus că, acum, grijile guvernanților și ale clasei politice ar trebui să fie redresarea economiei. 

 

Leul este în dificultate în raport cu euro. Creșterea economică este sub nivelul prognozat. Investițiile au scăzut dramatic în România. Cu alte cuvinte aici sunt adevăratele probleme pe care ar trebui să le discute în fiecare zi guvernanții și să caute soluții. A menține în continuare ambiții politice, orgolii politice ca primă temă a preocupării tuturor este o mare greșeală și face tare mult rău țării în condițiile actuale”, a declarat Boc. 

 

El a mai precizat că, în conformitate cu Constituția, Traian Băsescu trebuie să revină la Cotroceni.

 

Eu cred că trebuie respectată Constituția în litera și spiritul ei. Litera spune foarte clar că președintele se întoarce la Cotroceni, litera și spiritul Constituției cer un regim de coabitare între președinte și premier, între președinte și majoritatea parlamentară. Posibil, democratic, existent ca practică europeană în foarte multe țări. Face parte din ceea ce Constituția a prevăzut că nu întotdeauna să fie aceeași majoritate la Palatul Cotroceni și la Palatul Victoria și la Palatul Parlamentului.

 

Politicienii trebuie să aibă grijă de treburile țării, pentru că sunt plătiți pentru acest lucru. Politicienii nu sunt plătiți din bani publici să genereze conflicte și tensiuni politice în fiecare zi, așa cum fac actualii guvernanți. Ei sunt plătiți în fiecare zi să rezolve problemele țării și ale oamenilor”, a mai apreciat Boc.

 

Antonescu: E posibilă o nouă SUSPENDARE a lui Băsescu

Comentarii Facebook