Vineri 22 Noiembrie

Boc despre o nouă suspendare a lui Băsescu: Ponta și Antonescu vor ajunge de râsul curcilor

 

Fostul premier al României, Emil Boc, a declarat, înainte de începerea congresului PPE, că participarea președintelui Băsescu este normală, iar dacă puterea va demara o nouă suspendare ar fi de râsul curcilor.

 

Oare participarea lui Sarkozy la Congresul PPE de la Marsilia de anul trecut a fost răsplătită cu suspendarea președintelui? Hai să fim serioși. Când e vorba de prezența a 17 șefi de stat și de Guvern plus toată Comisia Europeană la București, eu cred că este un gest firesc, normal să ai întâlnire și reprezentarea șefului statului. Ar fi anormal ca un șef de stat gazdă să nu fie prezent când vin 17 șefi de stat și de Guvern din aceeași familie politică europeană. Deci mi se pare un lucru firesc și repet, a fost Sarkozy suspendat în 2011 la Marsilia?”, s-a întrebat fostul premier.

 

Întrebat dacă este posibilă o nouă suspendare a președintelui Băsescu, Boc a spus că ar fi o ”aventură” și ”o mare prostie”, susținând că ”ar râde și curcile de ei (n.red. Antonescu și Ponta)”, conform Newsin.

 

Această demarare ar fi o mare prostie, adică ar râde și curcile de ei dacă s-ar arunca într-o asemenea aventură. Oricum aventura Antonescu-Ponta cu privire la suspendarea președintelui din vară ne-a costat inclusiv data de aderare la Schengen”, a mai spus fostul premier.

 

Dacă nu ar fi existat această aventură Antonescu-Ponta de suspendare a președintelui, România, astăzi, avea dată certă de aderare la Schengen și inclusiv prin componenta aeriană și maritimă, erau toate lucrurile pregătite de către Guvernul pe care l-am reprezentat, de către președintele României ca în toamna acestui an să se fi luat decizia cu privire la data când să se ajungă ca România să intre în Schengen, cel puțin componenta aeriană și maritimă. Acum s-a amânat și trebuie să ne refacem imaginea pierdută”, a mai explicat Emil Boc.

Comentarii Facebook