Duminica 22 Decembrie

Boc foarte hotărât să „pună punct” robinetului de gaz rusesc: „Uniunea Europeană nu a avut o poziție unitară și uitați-vă unde am ajuns”


Emil Boc a discutat în cadrul unei emisiuni live despre pericolul la care se supune Uniunea Europeană, cât timp comunitatea europeană depinde de gazul rusesc. Edilul clujean este convins că Europa trebuie să pună punct robinetului de gaz rusesc și să-și asigure independența energetică din alte surse

Europa trebuie să aibă un plan rapid și foarte determinat de a-și asigura independența energetică, niciun robinet de gaz din Rusia nu trebuie să mai vină în Uniunea Europeană. Acest lucru trebuia făcut imediat după invazia Crimeei, dar s-a tot negociat, Uniunea Europeană nu a avut o poziție unitară și uitați-vă unde am ajuns. Acum, mai mult ca niciodată, trebuie ca Europa să pună punct robinetului de gaz și să-și asigure independența energetică din alte surse, regenerabile, din gaze lichefiate, din contracte cu alte țări ale lumii, care sunt disponibile de gaz”, a declarat Emil Boc la Ziua Live.  

Primarul Clujului a subliniat că trebuie să utilizăm resursele acestea pe care le avem din bani europeni, pentru a opri robinetul rusesc. 

Cât timp Putin va mai avea acces la robinetul rusesc, ca să mărească sau să scadă prețul gazului rusesc în Europa sau să vor depinde unele economii de gazul lui Putin, evident că el va mai încerca să șantajeze Europa. Șantajul gazului rusesc trebuie să înceteze odată pentru totdeauna în Uniunea Europeană, și acest mesaj cred că acum este mai clar ca niciodată”, a încheiat Boc.

Comentarii Facebook