Duminica 22 Decembrie

Boc le dă angajaților din Primăria Cluj-Napoca spor de obezitate și stat la birou


Consilierii locali clujeni au votat acordarea unor sporuri de 15% din salariul de bază funcţionarilor din Primăria Cluj-Napoca, pentru că munca de la birou îi stresează, pot face hipertensiune și să devină obezi. 

Direcția de Sănătate Publică Cluj a realizat un raport în acest an care confirmă că salariații de la birou ”îşi desfăşoară activitatea în locuri de muncă care presupun condiţii periculoase sau vătămătoare”.

Legea nu obligă instituţiile publice să acorde aceste sporuri. Spre exemplu Consiliul Judeţean Bihor sau Consiliul Judeţean Cluj nu acordă acești bani, dar Emil Boc a decis că sunt bani de tocat la Primăria Cluj-Napoca.

Pentru că stau la birou, subalternii lui Emil Boc sunt expuși unor boli precum hipertensiunea arterială, supraponderabilitatea sau obezitatea şi afecţiuni ale coloanei vertebrale.

Direcţia de Sănătate Publică Cluj a arătat în raport că munca de la birou presupune stres profesional, alimentaţie neadecvată, mai preciz cauzele care ar putea duce la obezitate și probleme cu tensiunea.

De fapt, nu munca la birou este cauza obezității, ci faptul că angajații nu mănâncă corespunzător, se stresează și nu fac sport după orele de muncă. 

În Primăria Cluj-Napoca sunt 100 de angajaţi cu boli de nutriţie şi metabolism: 17 cazuri de suprapondere, 30 de cazuri de obezitate grad 1; 12 cazuri de obezitate grad 2; 4 cazuri de obezitate grad 3.

Raportul DSP arată că 23,13% dintre angajaţii consultaţi sunt supraponderali.

Munca cu caracter static, fără solicitări fizice semnificative, poziţia şezândă prelungită, caracteristice ale muncii de birou, stresul profesional şi alimentaţia neadecvată sunt principalii factori favorizanţi ai obezităţii întâlniţi la angajaţii acestei instituţii”, arată medici de la DSP.

Comentarii Facebook