Vineri 22 Noiembrie

Boc le răspunde celor care spun că e primar de 17 ani și nu a făcut nimic pentru infrastructura Clujului


Primarul Emil Boc a devenit expert în modernizări, asfaltări, dar de când a fost premier (în 2004 a fost ales primar, dar a plecat la București in 2008 pe postul de premier  și a revenit în 2012) este acuzat ca nu a făcut niciun proiect mare.

Clujenii au început să critice tot mai mult acest aspect și vor mai multe proiecte mari.  

Spun pentru cei care critică că sunt primar de atâta vreme și nu am făcut nimic pentru infrastructura Clujului numai atât: Am adus și am susținut investiții de peste 2 miliarde de euro în infrastructura Clujului. Numai autostrada Transilvania de la Câmpia Turzii la Gilău a fost peste un miliard și ceva de euro. Am deblocat Autostrada Transilvania, pentru că dacă nu era acest tronson nu se mai făcea nimic după aceea.

Apoi am făcut centura de ocolire a Clujului, Apahida - Vâlcele, pe care toată lumea o uită, sau prelungirea Bulevardului Muncii - Apahida. Nu accept să nu se spună adevărul, cu privire la proiecte pe care le-am susținut, promovat și realizat. Nu am stat nicio secundă și am venit în continuare și am pregătit Clujul pentru nivelul doi: metrou centură și tran metropolitan. Tot timpul am gândit în viitor pentru ca Clujul să meargă în direcția în care trebuie. 

Nu am stat să ne împingă cineva de la spate, pentru ca Bucureștiul să le facă”, a spus primarul Emil Boc.

Comentarii Facebook