Duminica 22 Decembrie

Boc: Mărirea cotei unice ar omorî mediul privat

 

Fostul premier Emil Boc a declarat că, dacă Victor Ponta va majora cota unică, mediul de afaceri ca intra în ”moartea clinică”.

 

Eu am spus mai demult, fără bani la investiţii, nu vor fi locuri de muncă, va creşte şomajul şi nu vor fi bani la bugetul de stat, nici la fondul de pensii, nici la cel de sănătate. Practic, Victor Ponta începe să plătească pentru politica iresponsabilă de a tăia bani de la investiţii. Hilara propunere de a mări cota unică ar însemna să ducem mediul de afaceri în moarte clinică. Reamintesc faptul că, împreună cu preşedintele României, am mers în faţa Parlamentului şi am asumat reducerea salariilor bugetarilor cu 25 la sută, cea mai nepopulară măsură cu putinţă, pentru a nu mări cota unică şi a salva un motor al creşterii economice, al atragerii investiţiilor, care să aducă bani la bugetul de stat. Se pare că Victor Ponta şi USL au o altă percepţie care va afecta radical România din perspectiva locurilor de muncă şi al atragerii investiţiilor străine”, a spus Boc.

 

Bulgaria are o cotă unică de 12 la sută, iar România se pregăteşte de dublarea cotei unice faţă de această ţară. ”Ce mesaj vom da pentru investitorii străini cu privire la ce înseamnă mediul de afaceri în România?”, s-a întrebat Emil Boc.

 

Șefii USL au discutat deja majorarea cotei unice din 2014, pentru a atrage fonduri suplimentare la buget. Cota ar putea crește cu câteva procente, iar TVA să scadă de la 24 la sută cât este acum. 

 

Sursele citate de presa centrală vorbesc de un nivel unic al cotei și al TVA -ului, de 20 sau 22 la sută.

Comentarii Facebook