Duminica 22 Decembrie

Boc: Ponta este agent al lui Gold Corporation - VIDEO

 

Fostul premier Emil Boc îl acuză pe Victor Ponta că este agentul Roşia Montană Gold Corporation.

 

Eu cred că premierul Victor Ponta este mai mult un agent al lui Gold Corporation decât al statului român, din modul în care se comportă. În primul rând, prin proiectul de lege neconstituţional pe care l-a trimis la Parlament, este un proiect făcut cu toate excepţiile de la toate legile în vigoare, cu dedicaţie pentru Gold Corporation. Un premier trebuie să apere în primul rând interesul public, nu interesul privat al unei companii. În al doilea rând, vorbeşte de nişte despăgubiri pe care care habar nu am de unde le-am scos, probabil că i le-au dat cei de la Gold Corporation, pentru că eu, cât am fost prim-ministru, nu am primit în Guvern niciun fel de notă, informare, care să spună că Gold Corporation cere două miliarde de dolari şi pentru ce. Câtă vreme proiectul nu are aviz de mediu, nu au de ce să ceară despăgubiri. Ei trebuie să respecte condiţiile precizate de legile europene în materie şi, ca atare, despre ce despăgubiri să fie vorba?”, a spus Emil Boc.

 

El a spus că afirmaţiile premierului Ponta despre eventulalele despăgubiri de miliarde de dolari fără a avea un temei legal, ”reprezintă o declaraţie părtinitoare pentru Gold Corporation”.

 

Gold Corporation s-ar putea să fluture această declaraţie într-un proces internaţional spunând: <<Vedeţi, şi prim-ministrul a recunoscut că trebuie să ne dea bani, cum să nu ne dea o instanţă internaţională bani?>>”, a spus Boc.

Comentarii Facebook