Boc s-a certat cu Ceaușescu, după procesul lui Videanu: ”De ce ați făcut alianță cu PSD?” / Boc: ”Cine te plătește, Ceaușescule?” - VIDEO


Primarul Emil Boc a fost audiat la București în cadrul procesului lui Adriean Videanu, fostul ministru al Economiei din guvernul Boc, iar la ieșire a fost atacat verbal de activistul Marian Ceaușescu.  

La fel ca și cu soții activiști Maria și Marian Saioc, primarul Emil Boc a recurs la varianta atacului și a început să îi ceară lui Ceaușescu să spună cine îl plătește. 

Boc nu a rezistat la acuzațiile activistului și l-a atacat dur. ”Cine te plătește mă, tu ești plătit să mă provoci! Din ce trăiești tu, care sunt sursele tale venit, ia să vedem. Nu îți permit să vorbești așa cu mine, retrageți cuvintele! Cine te plătește?”, a strigat Boc în timp ce Ceaușescu urla și el. ”Ești un manipulator al opiniei publice, asta ești, spune cine te plătește? Mă lași, te rog, sun la Poliție, să vedem ce va zice. Domnule tu nu înțelegi că mă agresezi? Eu ți-am răspuns”, i-a reproșat Emil Boc.

Voi politicienii aveți salarii imense, de ce ați mințit oamenii care v-au votat oamenii ca partid PNL? De ce ați făcut alianță cu PSD? Sunteți o scursură a politicii românești”, i-a reproșat activistul Marian Ceaușescu.

Cum îți permiți mă Ceaușescule, cine te plătește mă, ești plătit de Moscova? Ia zi, cine te plătește?”, a mai strigat Boc.

Comentarii Facebook