Vineri 22 Noiembrie

Boc: Se repetă istoria suspendării. Vom câştiga ca în 2007


Primarul Clujului, Emil Boc, a declarat că , în cazul referendumului, se repetă istoria din 2007, dar că și de această dată Băsescu va câștiga.

"Istoria se repetă şi sper să se repete şi cu aceleaşi rezultate până la final, adică cei care n-au învăţat în 2007 din lecţia de atunci să înveţe măcar acum, a doua oară, în 2012, pentru că nici de această dată nu există încălcări grave ale Constituţiei, aşa cum prevede textul legii fundamentale, pentru suspendarea preşedintelui", declară fostul premier.

Traian Băsescu a fost suspendat cu 256 de voturi "pentru" și 114 ”impotrivă”, conform rezultatelor oficiale.

 

REFERENDUM ONLINE: Băsescu trebuie DEMIS? Cum VOTEZI?

Comentarii Facebook