Duminica 22 Decembrie

Boc: Se va circula pe Calea Moților - Calea Mănăștur din 1 septembrie


Primarul Emil Boc spune că se va circula pe patru benzi, din 1 septembrie, pe tronsonul Calea Moților - Calea Mănăștur.

Referitor la termene de finalizare: 

  • - circulație pe 4 benzi pe Calea Moților - Calea Mănăștur: 1 septembrie; 
  • - finalizare marcaj - 10.09.2023
  • - finalizare asfalt Mărginașă 07.09.2023
  • - începere lucrări intersecție Calea Mănăștur/Coșbuc 21.08, finalizare 27.08. 
  • - relocare stâlpi Mărginașă 26.08
  • - termen contractual pentru întreaga lucrare: 31.12.2023

Primarul Emil Boc a verificat stadiul lucrărilor de modernizare a străzilor Calea Moților, Calea Mănăștur, Strada Uzinei Electrice, Strada Oțetului și Strada Mărginașă. 

Lucrările de reabilitare și modernizare a străzilor se desfășoară pe o suprafață totală de 40.551 mp. În urma finalizării lucrărilor, pe Calea Mănăștur vor fi disponibile 4 benzi de circulație (fiecare cu lățime de 3 m), iar pe strada Mărginașă - în zona intersecției cu Calea Mănăștur - Calea Moților, 3 benzi de circulație. De asemenea, în această intersecție se amenajează o nouă piațetă, loc de relaxare pentru clujeni, unde se amplaseaza mobilier urban modern, spații verzi și se plantează arbori. 

Stațiile pentru transportul în comun se modernizează, iar stația Agronomia va fi relocată.

Toate intersecțiile și trecerile de pietoni de pe străzile incluse în proiect vor fi semaforizate printr-un sistem inteligent de management trafic, adaptiv și prevăzut cu sisteme de prioritizarea a mijloacelor de transport public față de celelalte autovehicule participante la trafic.

Pentru ”conectarea verde” a zonei centrale cu celelalte cartiere, pe fiecare stradă inclusă în proiect se amenajează piste de biciclete (pe ambele sensuri de mers). Totodată, prin acest proiect se construiește un nou pod - cu 2 benzi de circulație pentru autovehicule, piste de biciclete și acces pietonal - peste Canalul Morii, cu o lungime de 13,20 m”, a declarat primarul Emil Boc.

Valoarea totală a contractului de proiectare și execuție este de 34.985.496,15 lei (7 mil. euro) TVA inclus.

Comentarii Facebook