Duminica 22 Decembrie

Boc spune că Centura Metropolitană a Clujului e o lucrare nemaiîntâlnită: ”Am reușit să asigur finalizarea Autostrăzii Transilvania”


Primarul Emil Boc spune că centura metropolitană a Clujului e un proiect nemaiîntâlnit și l-a comparat cu Autostrada Transilvania. ”În 2010, am reușit, din calitatea de prim-ministru, să asigur finalizarea Autostrăzii Transilvania”, s-a lăudat Emil Boc, deși în acel moment s-au făcut numai 52 de kilometri și Autostrada Transilvania nu este gata nici azi.

Primarul Clujului a explicat de ce este Centura Metropolitană un proiect atât de special. 

Am aprobat documentația care va fi înaintată Guvernului pentru centura metropolitană. A fost nevoie de 56 de avize. Centura va avea 42 de kilometri, drumuri de legătură de 32 de kilometri, 20 de noduri rutiere. Bretele în lungime de 26 de kilometri și cinci tuneluri.

Este o lucrare nemaiîntâlnită în România la nivel de centură ocolitoare, ca realizare și complexitate, dacă vă gândiți la cele cinci tuneluri pe care această centură le are. Acest drum va asigura viitorul Clujului pentru anii 2030 - 2050.

La fel ca și în anii 2010, când am reușit, din calitatea de prim-ministru, să asigur finalizarea Autostrăzii Transilvania, care rămăsese blocată, amintiți-vă că nu se lucra din 2007 pe șantierul de la autostradă. Atunci am reușit să avem 52 de km de autostradă de la Gilău la Câmpia Turzii, care au scos traficul greu de pe partea de sud a Clujului. Aduceți-vă aminte cu veneau TIR -urile până la Teatrul Național și li se rupeau frânele”. 

Emil Boc s-a lăudat și cum a reușit să finalizeze Centura Vâlcele - Apahida, cu care a salvat cartierul Gheorgheni. ”Acestea ne-au permis 10 ani de dezvoltare. Acum, ca să ajungem la dezvoltarea din 2030 - 2050, avem nevoie de această centură ca să decongestionăm traficul, salarii bune”, a mai spus Emil Boc, care a punctat că a făcut documentația în locul Guvernului. 

Primarul a spus că acum disputa este pe finanțare, revenind asupra acuzațiilor că ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, de la USR-Plus, a scos Centura Metropolitană din PNRR. Culmea este că în acel moment la guvernare era PNL și USR PLUS, iar primarul Emil Boc nu spus un cuvânt despre această problemă.

Cert este că acum Centura nu are finanțare. 

Primarul Boc spune că s-ar fi mulțumit și cu 300 de milioane de euro din PNRR pentru centură și să fie făcută o parte din drum. Proiectul total avea anul trecut un cost de peste un miliard de euro, dar acum este mult mai scump.

Boc: Proiectul are viitor

Eu am vrut să se știe de ce nu are acum finanțare, dar nu am stat cu mânile în sân. Mă bucură că a acceptat actualul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, ca proiectul să facă parte dintr-un call de proiecte, care au intrat într-o competiție. Este vorba despre centuri ocolitoare și drumuri expres. Din 11, care sunt supuse finanțării din exercițiul financiar 2021 - 2027, cu prelungire până în 2030, am reușit să includem Clujul între cele finanțabile și suntem pe locul 3”, a spus Emil Boc.

Clujul așteaptă acum ca Guvernul să facă documentația și să realizeze centura, putând să o cedeze execuția lucrărilor municipiului Cluj-Napoca. ”Noi ne-am făcut datoria și am pus pe masa Guvernului un proiect tehnic excepțional, care are asigurată finanțare (n.red. nu are încă asigurată finanțarea) și urmează ca implementarea să fie decisă dacă va fi făcută de Guven sau de către noi. La metrou ne-au cedat nouă atribuțiile”, a mai spus Emil Boc. 

Faptul că finanțarea este asigurată nu este adevărat, pentru că încă nu s-au stabilit proiectele finanțabile, după cum chiar Emil Boc a declarat. 

Comentarii Facebook