Sambata 21 Decembrie

Boc spune că Parcul Observator din Zorilor se va face! De ce nu a EXPROPRIAT și terenul Profi, de lângă?


Primăria Cluj-Napoca continuă proiectul de amenajare a Parcului Observator, după ce a câștigat procesul cu dezvoltatorul imobiliar Sile Pușcaș. Mai rămân procesele pentru stabilirea unei valori exacte a terenului, conform prețului pieței și a despăgubirilor cerute. 

Boc a cerut Consiliului Local Cluj-Napoca actualizarea costurilor pentru realizarea parcului

12 procese, atât am avut în ultimul an cu privire la Parcul Observator. Am ajuns la un final și le-am câștigat pe cele necesare pentru a putea ajunge la dvs cu indicatorii tehnico-economici. Costul este de un milion de euro. Atât este diferența costurilor față de ce era acum un an și ce este acum. Atât ne-a costat acționarea în judecată de către proprietar și hărțuirea prin toate instanțele de judecată, în 12 procese, pentru ca până la urmă să ajungem la același rezultat. Proiectul merge mai departe, dar cu costul de un milion de euro, valoare determinată de creșterea prețurilor de la momentul în care eram pregătiți să îl promovăm”, a declarat primarul Emil Boc.

Valoarea investiției este de 19,7 milioane de lei cu TVA și durata de 9 luni.

Parcul Observator va avea 12.000 mp, din care 8000 mp suprafață verde, iar restul vor fi alei și platforme (2.200 mp), fitness (414 mp), locuri de joacă (471 mp), zonă seniori (152 mp), loc de întâlnire (150 mp).

Primarul nu a pomenit despre procesele deschise de fostul proprietar al spațiului, dezvoltatorul imobiliar Sile Pușcaș, pentru despăgubirile cerute pentru exproprierea terenului, care a fost cumpărat pentru că Primăria Cluj-Napoca a prevăzut acolo zonă de blocuri. 

Sile Pușcaș cere despăgubiri de 60 de milioane de euro

Dezvoltatorul imobiliar Sile Pușcaș solicită despăgubiri de 59,2 de milioane de euro pentru acest teren.

Avocații omului de afaceri au explicat că prin planul Urbanistic General al Clujului, pe acel teren se puteau face blocuri, dar ”în cursul anului 2019 municipiul Cluj-Napoca a declanşat procedura de expropriere a imobilelor în suprafaţă totală de 12.095 mp, cu scopul de a amenaja un parc pentru cartierul Zorilor. (HCL 267/2020)”, se arată în cererea depusă de avocații lui Sile Pușcas, care a fost obținută de Știri de Cluj.

Consiliul local a emis o hotărâre în 24.03.2021 și a adoptat Planul Urbanistic Zonal - amenajare parc cartier Zorilor, str. Observatorului - sud, pentru a pregăti zona în vederea amenajării unui parc. Prin PUG, în acea zonă erau prevăzute blocuri. 

Despăgubirea stabilită de Consiliul Local pentru a acest teren a fost de 2.243.217 euro, dar ”despăgubirile estimate se dovedesc total nerealiste în condiţiile în care, la data formulării prezentei cereri, în dosarul 4684/117/2019 al Tribunalului Bistrița-Năsăud valoarea terenului a fost estimată de către doi dintre experţii numiţi de către instanţă la suma de 26.788.330 euro (2000 de euro mp), iar prejudiciul cauzat nouă ia valoarea de 32.498.497 euro. Această evaluare se regăseşte scanată la dosar, iar anexat depunem extras din această evaluare. Este evident că oportunitatea exproprierii acestor terenuri este direct legată şi de valoarea despăgubirilor, iar o valoarea estimată iniţial net inferioară de aproximativ 2.243.217 euro (10,911.765 lei), justifică pe deplin revizuirea studiului de fezabilitate”.

Primăria nu a expropriat și terenul pe care este amplasat magazinul Profi

Curios este că Primăria Cluj-Napoca nu a expropriat și terenul de 4000 de mp, pe care este amplasat magazinul Profi, tot de pe strada Observatorului. Cu acest teren, parcul ar fi avut 16.000 de metri pătrați, adică un spațiu cât de cât generos. 

Terenul este deținut de firma SC Midtown Retail SRL, care are și suprafața din spatele OMV Mărăști, pe care este amplasat tot un magazon Profi. Acel teren a fost primit aproape cadou în concesiune de la Primăria Cluj-Napoca, pentru 49 de ani, la un preț de 55 de dolari pe metru pătrat, adică 220.000 de dolari pe durata întregii asocieri. Acționarii misterioși ai Midtown au făcut o afacere de milioane, luând de la Profi o chirie de mii de euro pe lună pentru terenul din Mărăști, care îi costă numai 4,489 de euro chirie pe an. 

Firma Midtown Retail SRL este proprietarul terenul și în Zorilor, acolo unde este acum Profi. Acest teren este privat, la fel ca cel de mai jos (vezi foto), dar unul este expropriat, iar celălat nu. Emil Boc a tot spus ca in Zorilor nu este alt teren pentru a face un parc mare, dar atunci de ce nu a facut demersuri pentru a realiza acest lucru si sa puna la dispoziția locuitorilor un parc mai mare? 

Firma este controlată dintr-un paradis fiscal, de persoane imposibil de detectat, dar care au implicare la nivelul Clujului, pe care Primăria nu vrea sa ii deranjeze, spun sursele noastre.

Untitled.png

Comentarii Facebook