Boc: Sunt 56 de proiecte imobiliare blocate. Clujul este blocat de București
Primarul Emil Boc susține că dezvoltarea Clujului este blocată de Guvern, care nu lansează proiectul de construire a centurii metropolitane.
”Azi, avem 56 de proiecte imobiliare blocate, aflate în diverse stadii de analiză de circulație pentru că nu sunt alternative. Proiectele sunt din zonele critice: Borhanci, Soporului, Câmpului, Bună Ziua, adică zone în care se presupune să existe o legătură cu centura. Dacă nu se realizează conexiunea cu Centura Metropolitană a Clujului pur și simplu nu poți să desenezi arterele de circulație la complexele imobiliare, care presupun 100 - 200 - 300 de apartamente. Stăm cu ele blocate pentru că nu există soluții de trafic. Pe celelalte artere se mai pot aproba, ca și pe Bună Ziua, numai după ce va fi lărgită strada la 3 sau 4 benzi și facem alternative. Până atunci stăm cu proiectele blocate.
Clujul este blocat de București pe câteva proiecte majore de infrastructură, care temperează dezvoltarea lui. Și economică, și imobiliară și de trafic. Noi facem parkinguri, benzi dedicate pentru transport în comun, sensuri giratorii, încurajăm transportul în comun, cumpărăm mijloace de transport, dar centurile de ocolire țin de guvern peste tot în lume”, a explicat Emil Boc, la Realitatea FM.
Primarul a spus că Centura Metropolitană, prin sudul municipiului, ar salva traficul. ”Nu trebuie luați bani de nicăieri, ci vin de la UE pentru transporturi. Riscăm să îi pierdem după 2020, după ieșirea Marii Britanii din UE, dacă nu accesăm acești bani”, a mai spus Boc.
70 Comentarii
Ia uite, cainele lui Basescu mai traieste.... Pacat. Bocule mars inapoi de unde ai iesit.
Pitiku vrea sa vina bucurestenii peste ei si ei sa aiba pozitia de capra . Altfel nu se explica nemultumirea sa .
Citi si cruciti-va, mai exista adoratori a Bocului, mai exista, incredibil, stam ca si clatilele in CTP-ul aflat intr-un carnat de autotrolee, ca e blocat undeva, pe linia dedicata, de 20 minute, lumea in statii, interval depasit, apoi vin unul dupa altul , apoi din nou pauza. In taxi si mai jalnic, blocaj total, autobuzele blocheaza intersectiile lasan… Citeste mai departe
Și toți grămada pe proasta de m.a.ta , ca ești la fel cu ea !
sile pfuaiii prost de puti...ba esti ffffff prost..e forte trista mata ca te-a facut.te plangi ca o ***** si tara asta merge in ***** ma idiotule din cauza oamenilor ca tineeee
Vasileeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee!
E adevărat , nu-i prost , miroase a prost, exact ca tine , și pomenește ceva de muma ta târfă și gura ta infecțioasă plină de rahat . Asta da , adevăr !
e o tactica a Psd-ului .vor sa ajunga ei la putere la cluj ca aici sunt banii.o sa distruga cum au facut peste tot.
Gargara de avorton utecist, lingau ceausist
Emil Boc se stieeee ..stie meseriee. Zi-le Emile :))))
Cel mai simplu este sa nu faci nimic si sa critici pe altii. Am impriesia ca asta e deviza.
Toata ziua plang dupa Dragnea!
Tovarashu Poc a invatat de la PSD-isti sa dea vina pe altii pentru nerealizarile lui. Mai bine s-ar "lauda" cate exproprieri a facut pentru largirea strazii Buna Ziua la 4 benzi. Sau mai asteapta 5 ani sa se apuce de ele?
Multe comentarii , unul mai idiot ca altul.
Mulți meschini , cu interese de grup .
Nu va convine Clujul , mergeți in Caracal sau in Toplaisar, acolo unde a înțărcat dracul copii .
Trăiască Boc , Tise , și eu pe lângă ei , cât sunt ei la putere in Cluj , avem doar de câștigat .
Nu va place , reclamație instituțiilor statului , ilegalitățile… Citeste mai departe
si ce cauti intre idioti ? probabil aspiri la locul intai . la lingai e clar ca esti intre primii
Știi , prostia e molipsitoare . Ai dreptate .dar nu pot fi și miserupist . Când prostia depășește limita , nu pot sa ma abțin .
Asa este...ii de vina guvernul (indiferent care o fi), parlamentul ca nu au dat legi sa oblige primariile sa nu mai avizeze proiecte gigante cu infrastrctura deloc, in loc sa ii oblige sa inceapa cu infrastrcutura apoi priecte gigant.
Caraghiosul asta educat pe santuri cu gastele a ramas blocat de cand statea capra la basescu . De atunci a ramas blocat cu mania persecutiei .
Ba imbecilule. Are dreptate, proiectele mari de centruri nu tin de primarie ci de CNADR si guvern. Mai invata putin una alta, in loc sa iti deschizi gura ta de prost.
Am votat cu pesede. Nu am multe clase
Cum te mai rabda pamantul asta, de mincinos sadea, mitoman care esti? Ai spus in campania electorala ca centura se va incepe in primavara 2016 cu sau fara Bucuresti, ca exista bani, ca se face cofinantare, blabla. Explicai cu amanuntul jonctiunea Cora, spre Bucium, bretele, Selgros, etc, ca situatia juridca a terenurilor e lamurita, ca se intra in faza… Citeste mai departe
Taranusul asta ramas ceapist in educatie isi justifica neputinta si prostia dand vina pe capitala . Fraiere , Bucurestiul produce mai mult decat toti ardelenii tai puturosi luati pe judete ! Pe banii lor vi s-au facut bucatile de autostrazi . Acum vreti sa va asfalteze bucurestenii… Citeste mai departe
Am zis ca nu mai injur insa nu ma rabd! Ca ca.ca.t cu ochi, mitic ***** nespalat ce esti, fu.t natia ma-tii de sudist, Bucales produce mai mult si numai pentru faptul ca agentii economici mari (cu cifra de afaceri peste 50 mil euro) au fost obligate sa aiba sediu social la Bucales desi fabrica e la sute de km distanta. Asa ca banii se contorizeaza acolo.… Citeste mai departe
Vrem sa ne faca mumu ciorile din buCur.esti
Miroase a izmene nespalate si prin ecranul monitorului cand iti scrii ineptiile mincinoase . Emanezi exact mirosul din primaria bokului padurar .
Nu va mai agitati degeaba.
Daca vine maine Dragnea si zice ca aloca tot bugetul Romaniei ptr centura Clujului, tot in 15-20 de ani se va finaliza.
Asa ca ce rost are?
Totul trebuia inceput acum multi ani.
Acum e prea tarziu, foarte TARZIU!
Resemnati-va, o sa aveti cateva concerte de Craciun, artificii de Revelion, apoi de la anul o dam… Citeste mai departe
Ce bine-mi pare c-ai luat teapa !
Ma bucur ca nu mai apuci , centura.
Sa ne bucurăm c-avem sarmale , beție , veselie și sa ne trăim viața , astfel trece peste noi și tot prosti rămânem , și niște marionete , nu-i așa , BOC ÎȘI BATE JOC ?
Clujul este blocat de lipsa de viziune pe care ar fi trebuit sa o fi avut Funar si Boc.
Cum scria cineva, dupa moartea Caritasului numarul masinilor in Cluj s-a triplat. Niciun primar nu a luat masuri de prevenire in acest sens. Ei aveau indatoriri administrative in functia detinuta, dar faceau nummai politica. Acum platim noi oalele sparte.
Ah,… Citeste mai departe
Bai Dragnea ba. Da drumul la bani. Nu bloca orasul doar pt faptul ca nu voteaza Pesede
cat tupeu pe agariciul asta, cand il mai vezi si pe celalat iti vine sa-ti iei campii. Oras universitar condus de doi de la coada vacii.
Da da,unul e din Rachitele si celalalt(Pishe)din Agirbici Sat.Amindoi umblau desculti pe ulitele satului.
Toți știm ca prostul satului e DAN MANASTUR , dar și al Clujului , cu toți postacii asemenea lui , care se cunosc de la o posta .
Ar fi mai bine sa nu va disculpati dle primar de vina pe care o aveti in ceea ce priveste traficul din oras, intrucat sunteti primar de multi ani si trebuia sa va dati seama ca se va ajunge in aceasta situatie (oras blocat) . Mai bine il incurajati pe finul dvs (Alin Tise) sa faca lobby la Bucuresti pentru a lega centura din Valcele de autostrada .… Citeste mai departe
Iata propunere realizabila si care ar putea fi terminata in scurt timp. Exact ce avem nevoie pentru tranzit.
Dar centura de diamant a fost amplasata cu iesirea in Valcele, intr-un loc din care nu poate fi legata usor de autostrada.
Ar mai avea un inconvenient finalizarea acestei idei: I-ar demonstra lui Boc ca orasul ramane la fel de blocat si… Citeste mai departe
Acest taran de rachitele a umplut clujul cu cladiri de birouri si tot felul de complexe de lux, a distrus traficul din acest oras si acum iar o da cu proiectele imobiliare.
Am inteles domnule Boc ca va primiti comision, si DOAR de proiecte dinastea va ocupati, dar de parkinguri ce se mai aude? Garajele cand se demoleaza domnule Boc?
Multumim… Citeste mai departe
Tovarasul Dragnea si in general PSD nu suporta Clujul si clujenii. Pentru ca aici nu primesc voturi. E mai usor cu asistatii sociali din teleorman si vaslui. O punga, un ulei, o conserva si votul e garantat.
Habar nu ai cati asistati social sunt in Cluj, dar in rest e usor sa rumegi subiectul asta. Pentru cultura ta generala sunt mult mai multi decat in Teleorman.
Vorbește procentual, arată altfel balanța. Normal ca sunt mai mulți in Cluj unde numărul locuitorilor e mult mai mare.
Auziti postacilor?! Vreti centura. ....e de competenta lui dragnea. Nu mai latrati ca nu va face boc centura si metrou ca astea nu se fac din bugetul primariei.
Dane, cine a facut promisiunile in campanie electorala?
Cat de prosti sau cata rabdare au clujenii de ii mai suporta pe Tise si BOC?
Cei doi incompetenti nu numai ca nu sunt instare sa faca niste centuri, o groapa de gunoi, locuri de parcare etc, dar mai mult ii pun pe clujeni la plata.
UNTOLD, TIFF, ELECTRIC CASTLE, FINANŢĂRI ILEGALE
Gaura va fi suportată din buzunarele clujenilor.
Din… Citeste mai departe
luati de aici festivaluri https://www.ziardecluj.ro/evaziune-fiscala-la-federatia-share-mai-exista-autoritati-acest-cluj-napoca-share-vandut-o-gramada-de-bilete-la-untold-fara-sa-colecteze-tva-din-februarie-pana-iulie-2015
Fraierilor (clujenilor) ati luat teapa si de data asta.
Nu mai da link din ziar de cluj , nu este un ziar credibil . Doar minciuni si stiri false
de ce sunt false, numai fiindca nu-ti convin tie? acestea sunt date publice, reproduse de oricine doreste din presa.
Datorita incompentei adminsitratiei locale , Tise si BOC nu avem centuri.
Iata cat de bine este administrat banul public la Cluj.
LA fel cum a pierdut CJ procesul cu Curtea de Conturi la fel o sa-l piarda si BOC.
Consiliul Judeţean a pierdut definitiv procesul cu Curtea de Conturi. Raportul de audit pentru anul 2015 a constatat prejudicii… Citeste mai departe
Si cine te tine sa nu mergi de doua ori pe saptamana la Bucuresti, la Guvern si la Shaideh si sa chemi presa de fiecare data?!