Duminica 22 Decembrie

Boc vrea să modernizeze România de la Cluj: Vrem să fim motor de dezvoltare a României. Nu vreau unirea cu Floreștiul


Primarul Emil Boc, joacă rolul premierului din umbră al României, și vrea să facă reorganizarea administrativă în locul Guvernului, dar are nevoie de votul parlamentarilor. 

Edilul a vorbit la Digi 24 despre fuziunile primăriilor mici cu cele de lângă orașele mari. Boc conduce Asociația municipiilor din România, care a adus în discuție unirea localităților.  

Noi am venit și am spus că la acele fuziuni care se fac pe parcursul mandatului 2020 - 2024 să fie câteva stimulente, de genul acelora că primarul unității care fuzionează să devină viceprimarul până în 2024 la unitatea cu care fuzionează. 

De asemenea, impozitele și taxele locale se omogenizează în 8 ani, nu imediat, pentru a nu exista frica și temerea că ar crește impozitele și taxele peste noaste. Noi ne-am adresat tuturor partidelor politice pentru a susține un asemenea demers voluntar. Am primit din partea premierului Cîțu susținerea, dar nu renunțăm la ideea de reorganizare administrativ-teritorială și de constituire a zonelor metropolitane ca proces fundamental de reformare a țării. Nu poate nimeni să ne convingă că o lege a lui Ceaușescu din 1968 asigură performanța administrativ într-o Românie care e din 2007 în UE”, a precizat primarul Emil Boc. 

De ce e mai avantajos pentru locuitorul din Florești să fie lipit de Cluj?”.

Noi nu avem niciun proiect pe rol la Cluj-Napoca, administrativ sau politic. Vom vedea dacă legislația se va modifica, vom vedea. Acum putem colabora voluntar. Noi avem acord pentru centura metropolitană, a metroului, a spitalului regional, pentru construcția de creșe. Noi facem deja asta cu Floreștiul, voluntar. Noi facem pașii pentru a ne gândi la o zonă metropolitană extinsă, dar pentru asta trebuie modificare legislativă, pentru ca aceste planuri de dezvoltare să aibă forță juridică și să nu se bazeze pe colaborare voluntară, care mâine poate dispărea. Eu nu am nicio competență dincolo de granița administrativ-teritorială a Clujului, dar ce se întâmplă cu cei 70 - 80 de mii de oameni contează și ne interesează”, a mai spus Emil Boc.

Primarul Clujului a dat ca exemplu Polonia, care are 16 motoare de dezvoltare. 

Noi stăm într-un singur motor, Bucureștiul. Toată lumea trebuie să meargă la București pentru orice proiect, când ai putea avea cel puțin 8 motoare regionale extrem de puternice și alte câteva secundare, care să asigure dezvoltarea țării”, a mai spus Emil Boc.

Comentarii Facebook