Duminica 22 Decembrie

Bogdan Pivariu a început în forță noul mandat de primar: „Dispare un alt simbol al neputinței vechiului Florești”


Primarul Comunei Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat joi, pe pagina lui de Facebook, că țeava de gaz din intersecția străzii Sub Cetate a fost eliminată. Edilul a catalogat țeava respectivă drept „un alt simbol al neputinței vechiului Florești”. 

Bogdan Pivariu a arătat că prin reînnoirea întregii rețele de gaz din Florești, se asigură un debit mult mai mare pentru a acoperi nevoia actuală. De asemenea, el a transmis că urmează lucrările de lărgire ale acestei intersecții, precum și cele de pe strada Tăuțiului.

Am eliminat țeava de gaz din intersecția străzii Sub Cetate. 

Dispare un alt simbol al neputinței vechiului Florești.

Prin eliminarea acestei țevi nu doar eliminăm inesteticul, ci și reducem pericolul unui accident rutier care ar putea duce la o deflagrație. De asemenea, prin reînnoirea întregii rețele de gaz din Florești, asigurăm un debit mult mai mare pentru a acoperi nevoia actuală. Urmează lucrările de lărgire a acestei intersecții, precum și cele de pe strada Tăuțiului.

Se încheie astfel un proiect care elimină un alt simbol al neputinței din Florești. Timp de aproape 3 ani, s-a lucrat intens la proiectul de introducere în subteran a rețelei aeriene de gaz care traversează Floreștiul. La finalul lucrărilor, se vor fi modernizat 860 de metri liniari de țeavă supraterană de pe străzile din Florești.

Știu că mulți dintre dumneavoastră ați fost afectați de aceste lucrări. 

Vă mulțumesc pentru implicare și răbdare.”, a transmis Bogdan Pivariu pe pagina lui de Facebook. 

Proiectul ce privește reînnoirea întregii rețele de gaz din Florești nu este singurul de care Bogdan Pivariu trebuie să se ocupe. Edilul a vorbit și despre stadiul lucrărilor de la Spitalul regional de Urgență, dar și despre proiectele ce vizează modernizarea infrastructurii rutiere. 

Legat de Spitalul Regional de Urgență chiar zilele trecute am avut o discuție cu cei care lucrează acolo și mi-au transmis că au găsit un sol destul de dur. Forează cu două utilaje. Din ce văd eu acolo se înaintează. Și licitația de construire a spitalului este derulată. Deci eu sunt încrezător că Spitalul Regional va deservi Floreștiul și regiunea noastră la termenul estimat, dacă nu chiar mai repede.

În ceea ce privește lucrările noastre, pe care le derulăm în Florești, partea de semaforizare privind accesul înspre cartierul Terra este în lucru. Se avansează bine și aici. Se toarnă și asfalt în zonă. În scurt timp o să ajungem și la trotuar acolo. Canalizarea aferentă satului Tăuți este în derulare. Sunt lucrări mai migăloase, dar ele se execută destul de bine. 

De asemenea, modernizarea străzii Răzoare va începe săptămâna viitoare. Am efectuat exproprierile, iar lucrările propriu-zise pot începe. Și în zona viitorului parc se lucrează bine. Zona prinde contur și mă bucur foarte mult de asta. Lucrările la grădinița de la Tăuți sunt chiar înaintea graficului, pot spune. Totodată, avem trimise toate documentele pentru noua școală, care se va face pe fonduri europene”, a declarat, la ZIUA LIVE, Bogdan Pivariu.

Comentarii Facebook