Călin Georgescu a ieșit la vot, deși turul 2 al alegerilor prezidențiale a fost anulat: „Am venit cu flori si rugăciune”


Călin Georgescu s-a prezentat duminică dimineață, împreună cu mai mulți susținători, la sediul din Mogoșoaia unde ar fi trebuit să funcționeze o secție de votare. 

El a precizat că a venit cu flori și cu rugăciune, fiind ziua Constituției. 

„Astăzi este ziua Constituţiei. Am venit doar cu flori şi cu rugăciune, pentru că este trist să constatăm că au fost anulate valorile fundamentale ale poporului român în acest document de cea mai importantă valoare, şi anume dreptul la democraţie şi dreptul la vot necondiţionat. Astăzi este ziua Constituţiei şi nu mai este nimic constituţional în România”, a declarat Călin Georgescu, potrivit Agerpres. 

El a afirmat, totodată, că acţiunea lui este una simbolică. „Totuşi, sunt aici în numele democraţiei şi am să fiu mereu. Este doar un simbol, nu chem pe nimeni să facă nimic, este pur şi simplu un moment de reculegere. În acelaşi timp, astăzi, aşa cum ştiţi, trebuia să fie turul doi al alegerilor prezidenţiale. Acest vot a fost anulat şi, practic, anulând democraţia nu se anulează însăşi libertatea noastră. Vom continua, în acelaşi mod paşnic, în acelaşi mod democratic, pentru a ne recâştiga, din nou, ceea ce am câştigat cu trudă şi cu jertfă în decembrie 1989 şi în toţi aceşti 35 de ani”, a mai spus Călin Georgescu.


Comentarii Facebook