Vineri 27 Decembrie

Călin Georgescu spune că s-a întâlnit cu indivizi din altă specie, non-umană. Acești indivizi nu ar avea inimă VIDEO


Candidatul la președinție Călin Georgescu a declarat, în cadrul emisiunii „Cafeneaua politică” despre o întâlnire pe care a avut-o la Forumul Economic de la Davos cu indivizi care aparțin altei specii. 

„Ce aș putea să vă spun este că m-am întâlnit cu o altă specie, în niciun caz o specie umană. Pare puțin bizar și îmi este absolut egal ce cred unii și alții, mai ales astăzi, însă eu vă spun că aici discutăm de o altă specie.” a spus Georgescu, în emisiunea care a fost înregistrată în 2020.

Nu este vorba de o satiră sau vreo metaforă, politicianul a dat și detalii, pe un ton foarte serios. 

El a detaliat că numește acești indivizi sataniști sau neomarxiști, pentru că specia umană construită de Dumnezeu nu poate să organizeze asemenea lucruri, îi este imposibil, pentru că omul este născut din iubire.

Acești indivizi, pentru tot ce s-a întâmplat la Davos, pentru pandemie, marea resetare, ei cunosc extrem de bine cum funcționează viața și au avut grijă ca majoritatea oamenilor să nu cunoască cum funcționează viața. Există insă o diferență mare pentru care sigur au nicio șansă,  faptul că ei nu au inimă și neavând inimă nu vor reuși” a mai spus Georgescu.

Mai jos puteți vedea înregistrarea din emisiune:

Comentarii Facebook