Duminica 22 Decembrie

Când se vor finaliza lucrările de pe strada Uliului. Boc: „Situația e sub control”


Săptămâna trecută au început lucrările de consolidare a străzii Uliului după ce o mare porțiune din aceasta s-a surpat. Boc a anunțat astăzi că situaţia lucrărilor este sub control, iar termenul de finalizare este de trei luni.

„S-a lucrat deja foarte bine acolo, încă din prima secundă de când s-a dat ordinul de începere a lucrărilor. Termenul este de trei luni de zile. Se fac forări și se consolidează cu piloni forați la 20 de metri adâncime. 

Unii dintre piloni au diametrul de aproape 1 metru, deci unul foarte mare, pentru a se stabiliza terenul. În acest moment, eu cred că situația este sub control. 

Lucrările vor fi finalizate în trei luni, iar oamenii nu vor mai trebui să ocolească pentru a putea ajunge acasă”, a declarat Emil Boc, la un post de radio local. 

Amintim că, o porțiune din strada Uliului a suferit o prăbușire dramatică chiar în ziua alegerilor locale, în 9 iunie, creând panică printre locuitorii din zonă. Imaginile surprinse de martori oculari arătau momentul șocant în care o bucată din carosabil se desprinde complet și apare o crăpătură uriașă în asfalt. Primarul însă a susținut că nicio proprietate de pe Uliului nu este în pericol. 

5 milioane de lei investiți din banii clujenilor pentru consolidare după ce s-au construit vile în pantă

Lucrările nu sunt ieftine, 5.097.606,10 lei fără TVA va plăti administrația din bugetul local. Locuitorii zonei spun că terenurile pe care se construieşte erau destinate până acum agriculturii, şi nu pot susţine blocuri. Administrația locală a permis construirea vilelor luxoase pe dealul Clujului, dar nu a ținut cont și de infrastructură.

„Au început lucrările la strada Uliului. 

Denumire obiectiv: “Consolidare zona supusa alunecarii strada Uliului nr. 90, din Municipiul Cluj-Napoca”

Executant lucrari: SC Dimex 2000 Company SRL

Proiectant: SC Construct CDP SRL

Diriginte: SC Baseli drum Consult SRL

Expert tehnic: Farcas Vasile

Valoare lucrări: 5.097.606,10 lei fără TVA

Contract de executie: nr. 543490/2024,

Termenul de executie: 3 luni

AC: 445/20.06.2024

Obiectul lucrarilor este de realizare a unei consolidari, a zonei supusa alunecarii, in zona imobilui nr. 90, pe strada Uliului din Municipiul Cluj-Napoca, constand in :

-sprijinire cu piloti forati de diametru 1080mm, asezati pe un rand la o distanta interaxiala de 1,40m, care vor fi solidarizati la partea superioara cu o grinda de coronament

-pilotii vor fi amplasati in aval de platforma drumului

-zona de consolidare km 0+790-km 0+872,50

-zona afecta de lucrari : 100 ml

-lungime consolidare cu piloti :84ml, in tronsoane succesive de 5,60m fiecare

-inaltime piloti : 20,0m

-numar piloti : 60 buc

-inaltime grinda de solidarizare 1,20m

-inaltime elevatie : 1,50-3,0m

-dupa finalizarea consolidarii se va reface carosabilul si trotuarele

Etapele de executie :

1.Organizarea de santier

2. Relocare utilitati

3. Amenajare platforma pentru acces utilaj de forat

4. Excutare piloti, grida coronament, elevatie

5. Refacere carosabil și trotuar”, a transmis Emil Boc pe o rețea de socializare. 

Comentarii Facebook