Duminica 22 Decembrie

Care sunt miniștrii PSD. Vasile Dîncu e ministru, deși Clujul e codaș în PSD


Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a prezentat lista miniștrilor PSD din coaliția cu PNL.

Intrarea PSD în guvern reprezintă garanția că veniturile românilor vor continua să crească. Toate partidele care formează această coaliţie şi-au propus să avem anul viitor 7% din PIB pe investiții.

În acest moment de criză PSD trebuie să guverneze pentru români, nu să se certe pe funcţii sau aşa-zisele ministere cu bani. PSD a demonstrat în toată această perioadă de criză că este cel mai responsabil partid, că a luat cea mai responsabilă decizie şi este cel mai stabil partid din acest moment din România. Îmi doresc ca şi celelalte partide care formează această coaliţie națională să dea dovadă de aceeași maturitate politică de care a dat dovadă colegii mei”, a mai spus Marcel Ciolacu care a anunţat lista cu miniștri PSD.

Ministerul de Finanțe - Adrian Câciu

Ministerul Apărării Naționale - Vasile Dîncu

Ministerul Economiei - Marius Humelnicu

Ministerul Tineretului, Familiei, Egalitate de Șanse - Gabriela Firea

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Sorin Grindeanu

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Adrian Chesnoiu

Ministerul Sănătății - Alexandru Rafila

Ministerul Muncii - Marius Budăi

Ministerul Culturii - Lucian Romașcanu.

Despre Vasile Dîncu, Marcel Ciolacu a spus că ”Ardealul nu este un fief electoral al PSD, dar trebuie să fie reprezentat în acest Guvern, iar decizia mai multor organizații a fost să fie reprezentate de Vasile Dîncu. Mi se pare o decizie corectă, ne asumăm această decizie. Mihai Tudose a avut o opinie în Consiliul Politic Național, e normal să aibă și altă opinie decât majoritatea”.

Vasile Dîncu a fost retras mai mulți ani din fruntea PSD, dar a revenit anul trecut după debarcarea lui Liviu Dragnea. El nu s-a expus niciodată unui vot popular, preferând siguranța listelor parlamentare. Filiala PSD Cluj, condusă de Dâncu prin Alexandru Cordoș a obținut la alegerile din 2020 un post de senator, pe care l-a ocupat, și unul de deputat, cedat lui Patriciu Achimaș, alt apropiat al grupării de la Cluj.

Rezultatele finale alegerile local Cluj-Napoca, în 2020:

În Cluj-Napoca, în septembrie 2020, PSD a scos un scor dezastruos:

Emil Boc (PNL) - 74,76% 

Valentin Claudiu Cuibus (PSD) - 4,58%

La Consiliul Local Cluj-Napoca:

PNL - 52.810 voturi (54,46%)

PSD - 7.222 voturi (7,45%)

Comentarii Facebook