Vineri 22 Noiembrie

Cât de fluierat și huiduit a fost Boc la Polivalentă? - EDITORIAL

 

Editorial Horea Șoica

 

Nu pot să nu ma enervez când văd că un eveniment frumos, un trofeu care în final se organizează și în această văgăună numită Cluj, e târât în rahat și împroșcat în fel și chip.

 

A fost sau nu a fost fluierat Emil Boc, sâmbătă seara, la decernarea trofeelor de la competiția de handbal de la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca?

 

Ei bine, dacă din cei 7000 de suporteri, care au trăit o dezamăgire când România a pierdut lamentabil cu Suedia, câțiva nu au suportat să vadă cum câștigătoarele au luat marele trofeu și s-au apucat că fluiere e treaba lor. Pot să îi înțeleg pentru că sunt suporteri și ce au făcut așa mare lucru, au fluierat. Așa se face pe stadioane. Când favoriții pierd, suporterii fluieră echipa adversă. E de când lumea și pământul. Nu s-a inventat acest lucru la Sala Polivalentă.

 

Nu pot înțelege însă din ce motive, unii ziariști ar opta să nu discearnă, fiind prezenți la eveniment, și să scrie că ”Boc a fost fluierat”, doar de dragul audienței. Antenele au profitat din plin pentru a sublinia că la Cluj toți s-au săturat de Emil Boc. Încă o bilă neagră pentru clujeni.

 

Ce mi se pare interesant este că la eveniment au fost zeci de reporteri, dar 99%, aserviți lui Emil Boc, nu au notat acest incident. Oare de ce? În plus, la un incident de o asemenea magnitudine apar imagini filmate de toți ”youtuberii” și ”facebucistii”, dar în acest caz au lipsit cu desăvârșire. Îi invit pe cei care le au, să le trimită la adresa office@stiridecluj.com și le vom posta.

 

Un cititor m-a interpelat zilele trecute, unul dintre cei care reclamă periodic ce nereguli apar în Cluj-Napoca, și m-a întrebat unde e articolul în care scrie că Emil Boc a fost huiduit. I-am spus că nu am scris așa ceva, iar el a replicat: ”Foarte bine, pentru că am fost în sală și nu am auzit așa ceva!”.

 

Primarul Clujului are bube în cap, cu siguranță, pentru care trebuie să răspundă în campania ce va urma: De ce a susținut-o pe Elena Udrea? De ce drumurile nu sunt la nivelul cerut pentru un oraș de cinci stele? De ce Clujul nu e ”vânat” de investitori?, De ce, De ce... Aici vă las pe voi să completați. A... era să uit: De ce garajele nu sunt demolate!!!

 

Dar la Trofeul Carpați, unde s-a bătut recordul de audiență la un meci de handbal, nu cred că cineva s-a gândit la aceste probleme. Acolo spiritele erau înflăcărate. A fost sala plină pentru că oamenii aveau ce să vadă în noua Sală Polivalentă a Clujului. 

 

Poate numai suporterii U Cluj care au o singură fixație, echipa lor să fie salvată de o mână divină, pentru ca ei să aibă de ce scuipa semințe în umbra marilor jucători ”studenți”. 

 

Pe imaginile prezentate de la eveniment se aud fluerături când Emil Boc avansează cu trofeul în mână, dar sunt tăiate brusc, exact în momentul în care urma să înmâneze cupa jucătoarelor suedeze. 

 

 

Am un sfat pentru cei care sunt nemulțumiți de Emil Boc și sunt sigur că nu sunt puțini. Haideți în stradă nu vă mai ascundeți prin case. Nu mai șușotiți pe la colțuri. Să ne adunăm în piața publică și să îi spunem omului ce dureri și probleme avem...

Comentarii Facebook