Vineri 22 Noiembrie

”Cât verde ne mai așteaptă pe Malul Someșului” - ”Munți” de granit în fața ștrandului Sun - FOTO


Un ”munte” de granit este depozitat în fața ștrandului Sun, care va fi montat pe malurile Someșului.

Uitați cât verde ne așteaptă pe malurile Someșului. Astea sunt stocate în față la ștrandul Sun”, ne-a relatat un clujean.

Photo0821.jpg

Boc le-a răspuns celor care nu iubesc betonarea Clujului. ”Cine mai comentează de modul în care arată spațiile pietonale să meargă în fața Parlamentului European din Bruxelles, Capitala Europei, și să vadă cum arată un spațiu pietonal! Dacă acolo nu este un model de referință, atunci pot spune că Bruxelles-ul și Capitala Europei nu este un model de bună practică. Exact modelul acesta bazat pe amenajare modernă cu spații pietonale deschise, nu cu noroi, cum și-ar dori unii, nici cu asfalt cum și-ar dori alții. În rest, despre amplasarea pomilor, mai întrebați-i și pe arhitecți și pe marii specialiști care atât să se priceapă cum să pună un pom și să stabilească un design la o piață, pentru că destul dau greș cu unele proiecte publice cum sunt statuile. Măcar la celalalte să se priceapă”, a spus Emil Boc.

Chiar dacă peste tot este granit, Emil Boc a tot spus că lumea trebuie să aibă răbdare să vină primăvara, pentru că străzile umplute cu granit vor arăta altfel cu ajutorul copacilor verzi. 

Emil Boc a spus că municipiul Cluj-Napoca ”va implementa o viziune comună cu unele dintre cele mai importante orașe europene precum Amsterdam, Barcelona, Madrid, Roma, Milano sau Budapesta. 

Așadar, orașul nostru se remarcă din nou la nivel european cu viziunea de oraș verde, digital și rezilient. Investițiile realizate până acum și direcția clară pe care s-a încadrat în ultimii ani municipiul nostru rezultă acum în recunoaștere internațională și oportunități de dezvoltare și colaborare alături de cele mai importante orașe europene”, a anunțat Emil Boc, în februarie 2023, când  a anunțat că municipiul a fost selectat de Comisia Europeană ca oraș pilot în cadrul programului Net Zero Cities.

Comentarii Facebook