Duminica 22 Decembrie

Cătălin Rădulescu, deputatul ”mitralieră, în Parlament: ”Lasă-ne, mă, cu poporul”

Scandalul a atins cote înalte în Camera Deputaților, unde opoziția încearcă să îi revoce pe vicepreşedintele Florin Iordache şi preşedintele Liviu Dragnea.

La prezidiu, pe fondul blocajului generat de PSD, conducătorul contestat al şedinţei, Florin Iordache, s-a trezit înconjurat de deputaţi de la PSD şi din opoziţie. În înghesuiala creată şi-a făcut loc şi deputatul Cătălin Rădulescu, scrie Digi 24.

Potrivit unei filmări făcute de deputata USR Cosette Chichirău, Florin Iordache a fost păzit la tribuna Camerei Deputaților de deputatul PSD Cătălin Rădulescu. 

”Încercăm să obţinem un vot, doar atât. Până acum nu au avut nicio problemă să supună la vot orice venea de la opoziţie pentru că pur şi simplu respingeau”, comentează Cosette Chichirău, în timp ce filmează.

Social-democraţii par însă mai agitaţi, iar Cătălin Rădulescu este vizbil iritat de situaţia creată la prezidiu - înghesuiala, comentariile şi transmisiunile în direct pe Facebook făcute de aleşii opoziţiei cu telefoanele mobile.

”Ce dracu' faci, mă, te duci dintr-o parte în alta? M-ai debusolat”, i se adresează Rădulescu unui parlamentar din opoziţie care vorbeşte de regulament. Acesta îi reproşează lui Cătălin Rădulescu că sugerează că votul nu contează. ”Ba da, dar stai într-un loc, nu pot să te urmăresc dacă tot te mişti”.

Moment în care intervine un alt ales de la opoziţie, care-i spune lui Rădulescu să se întoarcă iarăşi ”la popor, să cereţi voturi că nu mai aveţi voturi”. ”Lasă-ne, mă, cu poporul”, este replica deputatului PSD Cătălin Rădulescu.

Comentarii Facebook