Câți bani ar fi primit Culiță Sterp de la sponsorul campaniei TikTok a lui Călin Georgescu. Procurorii spun că s-au cumpărat voturi cu 1 milion de dolari

Câți bani ar fi primit Culiță Sterp de la sponsorul campaniei TikTok a lui Călin Georgescu. Procurorii spun că s-au cumpărat voturi cu 1 milion de dolari

Bogdan Peșchir, cunoscut pe TikTok sub numele BOGPR, este cercetat de procurori pentru coruperea alegătorilor, fiind acuzat că a plătit sute de persoane pentru a-l susține pe Călin Georgescu în cursa pentru alegerile prezidențiale din 2024. El a fost arestat preventiv pentru că ar fi cumpărat voturile multor influenceri din România cu suma de aproape  1 000 000 de dolari. 

Printre cei care au primit bani s-au numărat, potrivit procurorilor, figuri cunoscute precum Victor Micula, Makaveli, Cristina Guță, Culiță Sterp și alții. Printre sumele cele mai mari primite de aceștia se află, conform referatului procurorilor, citat de România TV :

  • 79.282 $ Micula Victor (@www.micula.com)
  • 52.031 $ Zidaru Virgil-Alexandru (@makaveli.oficial)
  • 26.383 $ Guță Cristina (@cristina.guta1)
  • 14.019 $ Sterp Nicolae (@culita_sterp_official)

Lista publicată de România TV

image.png

În perioada 28.03.2024 – 31.01.2025, (Bogdan Peșchir – n.r.) a oferit suma de 879.521,13 USD, sub formă de gifturi pe aplicația TikTok (plăți efectuate prin aplicație în timpul unor sesiuni live ale utilizatorilor prin oferirea de puncte ce pot fi apoi convertite în sume de bani) și sumele de 302.547,87 de lei și 17.859,31 USD, prin transferuri efectuate prin aplicația Revolut (conturi bancare și portofele electronice de criptomonede), către 265 de persoane, în scopul determinării acestora să îl voteze pe candidatul independent Georgescu Călin la alegerile prezidențiale organizate în anul 2024”, arată procurorii Parchetului General.

Culiță Sterp nu a ascuns faptul că a primit sume de bani de la BOGPR, ci chiar l-a lăudat pe acesta în postările lui ca fiind un „mafiot adevărat”. Însă din referatul procurorilor nu au fost făcute publice până în acest moment și dovezile care să susțină afirmația că banii ar avea legătură cu campania electorală.


Culiță Sterp a mai fost protagonistul unei controverse electorale în luna noiembrie, când, într-o sincronizare perfectă cu alți influenceri, l-a susținut pe candidatul pro-rus Stoanoglu la alegerile din Republica Moldova. Ulterior el și-a cerut scuze, spunând că a fost indus în eroare de un prieten și a negat că ar fi primit bani pentru susținerea pro-rusului.

Citește și VIDEO Culiță și Iancu Sterp, și mulți alți influenceri, spulberați de tinerii din Moldova că promovează un candidat pro-rus, și nu spun că sunt plătiți


Comentarii Facebook