Duminica 22 Decembrie

Cati metri patrati de verdeata sunt pe cap de locuitor in Cluj-Napoca. Unde ar putea aparea doua noi parcuri VIDEO


In acest moment, in Cluj-Napoca, suprafata de verdeata raportata la numarul populatiei este sub media europeana, dar noul Plan Urbanistic General (PUG) isi propune sa rezolve aceasta problema cu doua proiecte ambitioase.

Conform datelor publice, raportat la cifra oficiala de 319.000 de locuitori, suprafata de verdeata in Cluj-Napoca este de 18,59 mp pe cap de locuitor, dar sociologii estimeaza ca in oras sunt aproape 400.000 de oameni asa ca procentul scade pana la 16,44%.

Arhitectul Adrian Borda, membru al grupului care lucreaza la actualizarea PUG, a declarat in cadrul sedintei de lucru de miercuri, 21 septembrie, ca procentele s-ar putea schimba prin crearea a doua noi parcuri.

"Am propus o dezvoltare a unui foarte mare parc, care va include Muzeul de Etnografic al Transilvaniei, un parc cu functiune completa, o parte, niste palcuri de copaci, suprafete de padure care devin padure-parc, si niste suprafete neconstruite, pe care se pot organiza terenuri de sport si spatii de calarie, de exemplu, si activitati de divertisment. Dimensiunea lui l-ar face adresabil intregului oras si ca si clujean mi-as putea petrece o zi de sfarsit de saptamana.

De asemenea, am incercat ca dintr-un rau necesar sa extragem toate avantajele posibile. Traseul inelului sudic de centura (n.red. face legatura intre autostrada si DN 1) decupeaza o parte din padurea Fagetului. In aceasta situatie, partea care se desprinde din corpul principal al padurii si care ramane izolata, am cumulat-o cu niste teritorii neimpadurite prin care iarasi putem organiza un parc de dimensiuni semnificative, putin mai mare ca si Parcul Central si care ar rezolva o problema importanta pentru un cartier de departe cel mai mare din Cluj, ca numar de locuinte care are astazi putine spatii verzi compacte. Aceste spatii verzi propuse prin Planul Urbanistic General nu au fost gandite ca sa inchidem un bilant ci cautand solutii care sa aduca un real avantaj locuitorilor", a explicat arhitectul Adrian Borda.

Prin aceste doua parcuri, Cluj-Napoca va depasi media europeana de 24 de mp de verdeata pe cap de locuitori.

"Daca luam cifra oficiala de 319.000 de locuitori aproximativ, indicatorul la care am ajuns e de 33 de metri patrati pe cap de locuitor. Daca luam o cifra estimata de sociologi, cu care orasul de fapt functioneaza de 380.000 de locuitori, ajungem la aceasta valoare de 28 de metri patrati de verdeata pe cap de locuitor. La aceste suprafete nu sunt calculate cele de interes strict local rezultate in cadrul procesului de urbanizare, zone rezidentiale, care prin regulament trebuie sa genereze spatii verzi cu locuri de joaca, parcuri de odihna si un mic teren de sport", a mai spus Adrian Borda.

Planul Urbanistic General urmeaza sa fie aprobat de Consiliul Local Cluj-Napoca, dupa ce va mai fi discutat cu specialistii.

Comentarii Facebook