Duminica 22 Decembrie

CCR a admis sesizările USR: Creşterea salariilor demnitarilor declarată neconstituţională!


Curtea Constituţională a decis că majorările veniturilor demnitarilor sunt neconstituţionale şi, în consecinţă, nu se vor aplica. În acest caz, este vorba nu doar despre veniturile parlamentarilor, ci şi de cele ale primarilor, preşedinţilor de consilii judeţene, deci ale demnitarilor.

Cei din coaliţia de guvernare veniseră cu un amendament la Legea salarizării, încercând să crească cu un sfert inclusiv salariile demnitarilor, nu doar ale funcţionarilor publici. Opoziţia, adică parlamentarii de la USR, au contestat la Curtea Constituţională aceste majorări. Acum, la trei luni după sesizare, judecătorii Curţii au constatat că în acest caz nu se respectă Constituţia, astfel că majorările nu sunt valabile, scrie Antena 3.

Acest lucru înseamnă că parlamentarii nu vor primi majorări de indemnizaţii începând din această toamnă şi nu se vor majora salariile nici pentru primari sau preşedinţi de consilii judeţene. Potrivit unor surse de la CCR, motivul pentru care au constatat că modificarea nu respectă standardele Constituţiei este acela că nu s-a respectat principiul bicameralismului. Practic, deciziile luate în cele două camere ale Parlamentului nu sunt similare.

Comentarii Facebook