Duminica 22 Decembrie

Ce aduce 2013: scumpirea energiei electrice, a motorinei, a gazelor, creşterea accizelor şi reintroducerea taxei de primă vânzare auto


Anul 2013 va aduce scumpirea energiei electrice şi a gazelor, creşterea accizelor, obligativitatea Cardului Electronic de Asigurări de Sănătate, plata TVA la încasare, precum şi reintroducerea taxei de primă vânzare auto.

De la 1 ianuarie 2013, preţul energiei electrice va fi cu 10% mai mare. Potrivit oficialilor ANRE, pentru o factură lunară medie de 40 de lei aferentă unui consum de 100 KWh, creşterea, la 1 ianuarie, va fi de 4 lei.

Accizele, plătite pentru producţia de alcool şi băuturi alcoolice, tutunul prelucrat, produse energetice şi cafea, vor urca anul viitor în primul rând ca urmare a creşterii ratei de schimb la care sunt calculate, cu 5,2%.

De asemenea, Guvernul a avizat creşterea accizelor la motorină la 1 ianuarie, de la 374 euro/tonă la 391 euro/tonă.

Din iulie 2013, conform calendarului stabilit de Guvern, este programată o creştere la acciza totală la ţigarete, de la 79,19 euro la 81,78 euro/1.000 ţigarete, iar preţul gazelor este programat să urce cu 8% şi cu 2% din octombire.

Taxa de primă vânzare auto, suspendată de fostul Guvern doar până la începutul anului viitor, va fi din nou obligatorie începând cu 1 ianuarie, Executivul urmând însă să analizeze această situaţie.

Anul 2013 vine şi cu obligativitatea Cardului Electronic de Asigurări de Sănătate (CEAS) - documentul de identificare al fiecărui pacient în sistemul de sănătate. Fiecare persoană de peste 18 ani va primi acest card ce va fi distribuit în prima parte a anului viitor de către medicii de familie. Documentele vor fi trimise la medici de către Casa de Asigurări de Sănătate, iar costurile sunt suportate de Ministerul Sănătăţii.

Începând cu 1 ianuarie 2013, pentru contribuabilii care au o cifră de afaceri anuală sub 2,25 milioane de lei, va fi introdusă plata TVA la încasare , care presupune colectarea taxei la momentul încasării contravalorii livrărilor sau prestărilor efectuate, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data emiterii facturii.

Programul Prima Casă va continua în 2013, cu garanţii suplimentate cu 200 milioane de euro, astfel încât fondurile să ajungă cel puţin până la mijlocul anului viitor, iar băncile care nu utilizează până la sfârşitul acestui an sumele alocate le vor putea folosi în 2013.

Guvernul va aproba în prima şedinţă din luna ianuarie ordonanţa prin care va stabili că primarii sunt cei care hotărăsc cu privire la aplicarea indexării cu 16% a impozitelor şi taxelor locale în raport de evoluţia inflaţiei din ultimii trei ani, potrivit Mediafax.



Comentarii Facebook