Miercuri 18 Decembrie

Ce scriu Reuters şi France-Presse despre instabilitatea politică de la Bucureşti


Agenţiile de presă Reuters şi France-Presse scriu despre evoluţiile politice din România, menționând că lucrurile ar putea degenera într-un blocaj instituţional şi al reformelor economice cerute de FMI.

"România, situaţie îngrijorătoare după o ofensivă a majorităţii aflate la putere", titrează Agenţia France-Presse, conform Mediafax.

"Noua coaliţie de centru-stânga aflată la putere în România a lansat marţi o ofensivă în războiul împotriva preşedintelui de centru-dreapta, destituindu-l, printr-un vot-surpriză şi contestat, pe preşedintele Senatului, în ceea ce opoziţia a catalogat drept o lovitură de stat", scrie France-Presse.

Reuters  notează că, "potrivit analiştilor politici, acţiunile USL ameninţă statul de drept şi separaţia puterilor în stat".

"Disputele politice au paralizat, efectiv, procesul decizional, conducând la întârzierea reformelor importante convenite în cadrul acordului de asistenţă financiară încheiat cu FMI", comentează Reuters.

Comentarii Facebook