Ce spune Ponta despre ”prestația” lui Meleșcanu ca ministru de Externe: A făcut tot ce a putut



Premierul Victor Ponta îi ia apărarea lui Teodor Meleșcanu, precizând că acesta a făcut tot ce putea să facă într-o săptămână în ceea ce priveşte alegerile prezidenţiale în străinătate, ca și ministru de Externe.

"Mulţumesc domnului ministru Meleşcanu. A făcut ce putea să facă într-o săptămână, însă categoric - şi ştiţi că susţin acest lucru - trebuie să schimbăm legea şi partea logistică ţinând cont de ceea ce s-a schimbat din punct de vedere demografic", a spus Ponta miniştrilor, în şedinţa de guvern, potrivit Mediafax.

Teodor Meleșcanu și-a dat demisia, marți, din funcția de ministru de Externe, precizând că face acest lucru pentru că nu toţi românii din diaspora au putut vota şi că a luat această decizie ca "om de onoare", "într-o ţară în care nimeni nu prea-şi asumă responsabilităţile".

Înainte de a-şi anunţa demisia, Teodor Meleşcanu a prezentat măsurile luate de Ministerul de Externe în cele câteva zile în care a fost la conducerea instituţiei.

Comentarii Facebook