Duminica 22 Decembrie

Centura Apahida trebuie DEMOLATĂ pentru a face loc PISTEI Aeroportului Cluj. EROARE de 10 milioane de euro

 

Pista de 3.500 de metri a Aeroportului Internațional Cluj este ”obturată” de centura Apahia, iar investiția necesară pentru a remedia problema se ridică la 10 milioane de euro.

 

Eugen Cecan, directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Cluj, susține că centura Apahida trebuie ”coborâtă”, pentru că acum ”obturează” culoarul de zbor pentru viitoarea pistă de 3.500 de metri. ”Referitor la prelungirea pistei, de la nodul de la ieşire din Cluj, în zona Dezmir, trebuie să facem 3,4 kilometri, o centură paralelă, care să iasă în sensul giratoriu de la Magnolia. Porţiunea dintre nodul de la Dezmir şi sensul guiratoriu va trebui ruptă de la mijloc, pentru a coborâ la nivelul pistei. O estimare a costurilor se ridică la aproximativ 10 milioane de euro”, a declarat Eugen Cecan, la Transilvania LIVE.

 

Conducerea Consiliului Județean Cluj analizează această situație de-a dreptul incredibilă. ”Nu pot să dau explicaţie, de ce s-a greşit, nu s-a greşit la acea vreme. Ideea este simplă – suntem cu această situaţie (...) şi va fi nevoie să găsim cele mai bune soluţii împreună cu specialişti astfel ca sumele de bani necesare rezolvării acestui aspect să fie cât mai mici”, a declarat Ioan Oleleu, vicepreşedintele CJ Cluj.

 

Cecan susține că a reclamat situația, în 2008, în primul mandat de direct la DRDP Cluj, dar nimeni nu l-a ascultat. ”Atunci prea puţin s-au băgat lucrurile în seamă. În 2009 urma să se ia o decizie în acest sens. Probabil nu se mai spera ca pista să fie prelungită, şi atunci a fost construită pe vechiul traseu. Pe acea vreme, am atras atenţia asupra acestui fapt. Am avut discuţii inclusiv cu proiectantul”, a spus Eugen Cecan.

 

Horea Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, a spus că este afectata o porțiune de 3 kilometri din centură. ”Normele de zbor spun că, pe o anumită rază, totul trebuie să fie la nivelul solului. Soluţia este de a coborâ cu câţiva meri şoseaua, în aşa fel încât traficul să nu depăşească nivelul solului”, a declarat Horea Uioreanu.

 

Tronsonul de 5,5 kilometri al centurii Apahida a fost inaugurat în 2009.

Comentarii Facebook