Duminica 22 Decembrie

Centura Metropolitană a Clujului arată bine pe hârtie! Proiectul se mișcă foarte încet


Centura Metropolitană a Clujului înaintează foarte greu. Prima dată se va lucra pe câțiva kilometri între Florești și Cluj-Napoca, dar mare parte din proiect mai trebuie să stea la incubator.

La tronsonul 1 se lucrează la proiectare și în primăvara viitoare va fi gata și se va începe lucrul.

Al doilea tronson termen 31 octombrie de depunere a ofertelor. Există solicitări de prelungire a termenelor. 

Ne vom consulta cu proiectanții. Terenul a depășit deja 90 de zile pentru depunerea ofertelor. Azi, termenul pe care îl avem în vedere este de 31 octombrie de depunere a ofertelor.

Trenul metropolitan va avea Studiul de Fezabilitate aprobat anul viitor, astfel încât până la sfârșitul anului este deschis apelul de proiecte și vrem să fim primii care depunem proiectul astfel încât să realizăm acest proiect important pentru orașul nostru”, a explicat primarul Emil Boc.

Centura trebuie să aibă în total, cu tot cu drumuri de legătură, 70 de kilometri, iar administrația Boc face 2 kilometri în doi ani. Este vorba despre tronsonul 1, pe care se va lucra în 2024.

Al doilea tronson al Centurii, cel mai important de altfel, este în ”plop”, pentru că licitația bate pasul pe loc.  La prima licitație nu s-a prezentat nimeni, pentru că prețul era prea mic. ”Valoarea actualizată a investiției este de 1.145.879.685,65 euro. Valoarea anterioară a fost 998.547.953,25”, a anunțat primarul Emil Boc.

Comentarii Facebook