Duminica 22 Decembrie

CFR a semnat contractul pentru modernizarea liniei de cale ferată Coşlariu – Cluj-Napoca. Viteza maximă ar urma să ajungă la 160 de kilometri pe oră


Reprezentanţii CFR anunţă că a fost semnat contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic pentru modernizarea liniei Coşlariu – Cluj-Napoca. 

Valoarea contractului este de peste 41 de milioane de lei, fără TVA, iar după modernizare viteza maximă ar urma să ajungă la 160 de kilometri pe oră pentru trenurile de călători, scrie news.ro

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA şi Asocierea TPF Inginerie SRL – SC ISPCF  SA – SC BAICONS IMPEX SRL au semnat, vineri 8 aprilie, contractul, în valoare de 41.842.445 RON (fără TVA), pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic, în vederea modernizării liniei de cale ferată Coşlariu – Cluj-Napoca, pentru viteza maximă de circulaţie de 160 km/h pentru trenurile de călători, respectiv de 120 km/h pentru trenurile de marfă”, a transmis, sâmbătă, CFR.

Studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic pentru modernizarea liniei de cale ferată pe Coşlariu – Cluj-Napoca, în lungime de aproximativ 99 de kilometri, au drept scop identificarea soluţiei optime din punct de vedere tehnic, economic şi operaţional pentru modernizarea liniei de cale ferată Coşlariu – Cluj-Napoca, ţinând cont de conformarea în relaţie cu standardele europene şi cerinţele de interoperabilitate la nivelul reţelei feroviare româneşti.

Conform sursei citate, obiectivul este modernizarea infrastructurii feroviare pentru creşterea numărului de pasageri şi a volumului de mărfuri transportate, precum şi creşterea vitezei de circulaţie şi, implicit, reducerea duratei de călătorie pe întreaga secţiune; creşterea numărului de călători, inclusiv a numărului de turişti; creşterea volumului de mărfuri transportate la nivel intern şi internaţional; îmbunătăţirea condiţiilor de călătorie şi creşterea gradului de siguranţă, gestionând în acelaşi timp impactul asupra mediului, în conformitate cu standardele europene.

Finanţarea este asigurată din Fondul de Coeziune prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei – CEF Sector Transport, în procent de 85% din valoarea eligibilă, iar restul sumei va fi suportat de la bugetul de stat.

Comentarii Facebook