Chiria prea mare în Cluj? Hai în Bacău! Primarul vrea să atragă clujenii în Bacău: „Chiria jumătate, costurile vieții mici, oraș mai prietenos cu familia”


Primarul din Bacău, campanie-șoc în Cluj! „Chiria e prea mare? Hai la noi!” – Viziteu vrea să atragă clujenii în Moldova

Lucian Viziteu, primarul municipiului Bacău, a dat startul unei campanii surprinzătoare care vizează direct locuitorii din Cluj-Napoca, încercând să îi convingă să se mute în Bacău. Într-o mișcare îndrăzneață, edilul a instalat un panou publicitar în inima Clujului, care afișează mesajul provocator: „Chiria e prea mare? Hai în Bacău!”. Acesta le propune clujenilor o viață mai accesibilă în Moldova, unde prețurile la chirii sunt mult mai mici, iar traficul nu consumă ore din timpul lor prețios.

Viziteu a explicat pentru Digi FM motivele din spatele acestei campanii: „În Bacău, costul de trai este mult mai scăzut decât în Cluj-Napoca, iar oamenii nu vor mai petrece ore bune în trafic. Am avut multe discuții cu băcăuani plecați în alte orașe mari, inclusiv în Cluj, și mi-au povestit că două dintre cele mai mari probleme de acolo sunt timpul pierdut în trafic și costurile vieții, în special chiriile. În Bacău, aceste probleme sunt mult mai mici. Chiriile sunt la jumătate față de Cluj, iar salariile sunt doar cu 30% mai mici.”

Primarul a evidențiat și alte avantaje pe care le oferă Bacăul: „Avem foarte mulți băcăuani plecați în toate marile orașe din țară, inclusiv la Cluj și mi-au povestit că există două probleme mari în municipiul Cluj-Napoca. Unul este timpul petrecut în trafic și costul vieții, în special chirii. Costul vieții în Bacău este mult mai redus, vorbim de chiar la jumătate nivelul chiriilor, în timp ce salariul mediu este undeva doar cu 30% mai puțin. Practic, Bacău este mult mai prietenos cu familia. Ai mai puțin timp în trafic, deci mai mult timp sa stai cu cei dragi. Avem o rețea de biciclete la standarde, de 23 de km, proaspăt creată”, a declarat primarul Bacăului la Digi FM.

Această campanie, coordonată de primarul USR Lucian Viziteu, este deocamdată un proiect pilot, aflat în faza de testare. „Este un singur panou care a costat 3.000 de lei. Va sta pentru o lună. Luăm în calcul să mergem și în alte orașe, vedem înainte efectul aceste primei campanii din Cluj. Uitându-mă la cifre și văzând în multe discuții cu antreprenorii locali din Bacău, aceștia au spus că au un deficit de forță de muncă. De asta a fost un test pilot, să vedem dacă putem să facem oameni să conștientizeze că în Bacău pot găsi o slujbă bună și pot avea un cost al vieții mai bun”, a mai spus Lucian Viziteu.

Viziteu a subliniat că una dintre motivațiile principale ale campaniei este deficitul de forță de muncă din Bacău, semnalat de antreprenorii locali.

În cazul în care campania va da rezultate, Lucian Viziteu nu exclude posibilitatea de a continua promovarea Bacăului și în alte orașe din România, în speranța de a atrage cât mai mulți locuitori către orașul său.

Comentarii Facebook