Duminica 22 Decembrie

„Cineva să îi arate poza asta lui Boc”. Nu se mai aliniază Clujul la standardele marilor orașe europene care scapă de dale - FOTO


Deși administrația locală s-a lăudat în ultimii ani cu alinierea Clujului la standardele orașelor europene, „dimensiunea verde” a orașului lasă de dorit. În timp ce vecinii noștri europeni scapă de dale și vor să transforme piețe întregi într-o oază de verdeață, la Cluj încă se mai insistă pe betonarea spațiilor verzi.

„Cineva să îi arate poza asta lui Boc”, a scris un clujean pe o rețea de socializare.

În imagini apare faimoasa piață centrală din orașul polonez Wrocław. 

În ultimii ani, Wroclaw a devenit tot mai verde, cu noi plantații apărute în tot orașul, inclusiv în centru. Orașul a ales 15 artere noi care vor fi, de asemenea, ecologizate. Ideea de a face din nou Piața din Wrocław verde a venit de la cetățeni.

În tot acest timp, piețele centrale din Cluj au din ce în ce mai puțină verdeață și tot mai multe dale. Moda cu dale în piețele centrale a apărut cu aproximativ 20 de ani în urmă în marile orașe europene. Între timp, însă, capitalele europene, treptat, reînverzesc orașele. 


Comentarii Facebook