Duminica 22 Decembrie

Cioloș a explicat în Senat de ce sunt executate silit sediile Antenelor

 

Premierul Dacian Cioloş a explicat în Senat că ANAF pune numai în executare o decizie definitivă a justiţiei în cazul sediilor Trustului Intact.

 

Reprezentanţii posturilor TV au acuzat acţiunea de luni ca fiind abuzivă prin comportamentul agenţilor prezenţi la sediu. Am cerut noii conduceri ANAF să reanalizeze modul în care se raportează la contribuabili în exercitarea atribuţiilor lor. Autorităţile fiscale ale statului lucrează pentru interesul cetăţenilor şi nu trebuie să aibă o atitudine de intimidare sau de instituţie represivă. Dreptul la libera exprimare va fi şi el apărat ferm”, a spus Premierul.

 

Cioloș a precizat că termenul de cinci zile este stipulat de Codul de procedură civilă.

 

Nu este o decizie specifică a ANAF, pentru acest caz, termenul de cinci zile. Nu există prin lege termene diferite pentru televiziuni sau pentru alte tipuri de activităţi. Dacă nu se aplica termenul, atunci ANAF încălca termenele legale şi ar fi putut fi acuzat de discriminare. La ora actuală, singura formă de valorificare a bunurilor confisacte de stat este reglementată de Ordonanţa 14/2007 care presupune doar vânzarea bunurilor ca formă de valorificare a acestora, lucru confirmat şi de către Curtea Constituţională prin decizia 859/2015, publicată în zece februarie anul acesta”, a mai explicat Cioloş.

 

Premierul a adăugat că libertatea de exprimare va fi ferm apărată.

Comentarii Facebook