Duminica 22 Decembrie

Cioloș vrea să înființeze un partid nou: Luăm în calcul foarte serios un astfel de proiect


Fostul premier al României, Dacian Cioloș, a declarat, joi dimineață, la RFI, că ia în calcul lansarea unui nou partid politic sau a unei mișcări politice.

Acesta susține că organizația nonguvernamentală pe care o va lansa este una cu "obiective politice", adăugând că vor fi continuate unele dintre proiectele echipei cu care a fost la guvernare și că este luat în calcul inclusiv un proiect politic nou.

"E o organizație neguvernamentală cu obiective politice, în măsura în care politica înseamnă să fii preocupat de viața cetății, de ceea ce se întâmplă în societate. Aș vrea, în primul rând, și am vrea, în primul rând, pentru că vor fi parte a acestei asociații, în momentul în care o vom lansa, mai mulți dintre membrii fostului Guvern, la nivele diferite, să continuăm să lucrăm pe anumite proiecte pe care le-am început cât am fost la guvernare și care nouă ni se pare important să fie implementate și în domeniul economic și în domeniul social, în domeniul educației, în domeniul sănătății și așa mai departe", a afirmat Cioloș, la RFI, potrivit Agerpres.

El a precizat că își dorește în continuare o "colaborare deschisă" cu PNL și USR.

"Vom veni cu propuneri, inclusiv cu propuneri legislative, care să poată să fie susținute de partide care sunt în Parlament. Vă amintesc că această platformă, inițial, când am lansat-o și când eram prim-ministru, ea a fost susținută de Partidul Național Liberal, de Uniunea Salvați România, care sunt în Parlament, cu care ne dorim și în perioada următoare o colaborare deschisă, onestă, sigur, nu numai cu cele două partide, orice partide care, pornind de la principiile și valorile pe care le-am susținut în această platformă, vor fi gata să lucreze cu noi, ca să facem aceste propuneri, să promovăm aceste propuneri. Vom fi deschiși la acest gen de colaborare", a explicat Cioloș.

Potrivit fostului premier, organizația pe care o va lansa va veni cu proiecte care pot face obiectul unor propuneri legislative în Parlament, prin intermediul partidelor parlamentare, dar și cu ”propuneri de proiecte care pot fi implementate în colaborare directă cu mediul de afaceri, cu alte organizații neguvernamentale care lucrează pe anumite domenii și care au nevoie de această expertiză”.

În ceea ce privește colaborarea cu PNL, Cioloș a spus că deocamdată nu există "nimic conturat" nici cu liberalii și nici cu USR.

"Dacă la un moment dat va fi o decizie în acest sens, o s-o anunț. Deocamdată, nu am nimic conturat sau decis nici cu PNL, nici cu USR. Luăm în calcul foarte serios inclusiv un proiect politic nou, deci un proiect politic, o mișcare politică sau un partid politic. Indiferent de opțiunea pe care o vom avea, obiectivul nostru este să putem contribui la un proiect politic credibil sau o alternativă politică credibilă pentru viitoarele alegeri, dar care să nu aștepte viitoarele alegeri, pentru a veni cu anumite propuneri care să poată să fie implementate până atunci", a afirmat fostul premier.


Comentarii Facebook