Citește scrisoarea anti-Dragnea: ”Demisia imediată a domnului Liviu Nicolae Dragnea”
Celebra scrisoare semnată de liderii PSD, prin care se cere demisia lui Liviu Dragnea, și-a făcut apariția.
Scrisoarea este semnată între alții de Paul Stănescu, Gabriela Firea, Adrian Țuțuianu, dar ea vorbește în numele mai multor lideri.
”Stimate domnule Liviu Nicolae Dragnea,
Doamnelor și domnilor membri ai Comitetului Executiv Național,
Partidul Social Democrat guvernează România de 1 an și 9 luni, cu rezultate economice pozitive. Toți indicatorii atestă o creștere economică sustenabilă, un nivel record al veniturilor statului, o îmbunătățire a absorbției fondurilor europene. Au crescut salariile, pensiile, ajutoarele sociale și subvențiile pentru agricultori. Avem cel mai mare număr de salariați din ultimii 20 de ani, cel mai redus nivel al șomajului etc.
Cu toate acestea, paradoxal, Partidul Social Democrat scade în preferințele electoratului, cercetările sociologice indicând o opțiune de vot cuprinsă între 25%-30%, cu mult sub scorul obținut de partid la alegerile parlamentare din anul 2016 (47%). De asemenea, președintele partidului, Liviu Nicolae Dragnea, este cotat în sondajele de opinie cu 7%-12% din preferințele electoratului, cu mult sub cota partidului, fiind de altfel cel mai contestat lider politic din România ultimilor ani.
Situația actuală a PSD trebuie văzută și pe fondul unei slabe opoziții politice, în contextul unor mișcări sociale de contestare, tot mai consistente și mai radicale, al creșterii gradului de polarizare a societății românești (pro și contra PSD).
Este datoria noastră de oameni politici responsabili să analizăm această situație și să decidem care sunt măsurile necesare pentru oprirea acestei tendințe, dar și să consolidăm structurile partidului pentru a rămâne principala forță politică a țării, capabilă să câștige alegerile din anul 2019 – europarlamentare și prezidențiale – și cele din 2020 – locale și parlamentare.
Cauzele pentru care ne aflăm în această situație sunt, în opinia noastră, următoarele:
1. Partidul Social Democrat și guvernul său sunt parte a unor conflicte interne, care au răbufnit și vor continua să se accentueze. Modul în care au fost desemnați cei trei candidați la funcția de Prim-Ministru și membrii Guvernului, fără niciun set valid de criterii necesare pentru o guvernare performantă, a adâncit conflictele latente din partid și a generat neîncredere în rândul alegătorilor. Moțiunea de cenzură împotriva propriului guvern, instalarea a nu mai puțin de trei guverne în 19 luni, schimbările neexplicate ale unor miniștri, sunt elemente percepute în mod negativ de electoratul PSD. Congresul din luna martie 2018 nu a generat o îmbunătățire a funcționării partidului, cu implicații asupra imaginii și percepției publice în rândul electoratului propriu, dar și al societății în ansamblu.
2. PSD se află într-un război permanent, purtat pe prea multe fronturi, cu o parte importantă a societății românești: Președintele României, partidele politice din opoziție, SRI, SPP, Ministerul Public, DNA, societatea civilă etc.
3. Agenda publică a fost acaparată de teme precum Corupția, schimbările din Justiție, „Statul Paralel”, de protocoalele de colaborare cu SRI, care au acoperit, în planul dezbaterii publice, rezultatele guvernării în domeniile economic și social. La aceasta se adaugă o strategie de comunicare publică deficitară a partidului, care doar a reacționat defensiv și ineficient la atacurile venite din toate părțile, în loc să fie pro activ și să impună temele de discuție.
4. Toate luările legitime de poziție pe tema „Statului Paralel”, a abuzurilor comise în justiție, în baza protocoalelor ilegale dintre SRI și diverse instituții, au fost contracarate cu ideea că PSD acționează din interes propriu, în beneficiul unor lideri sau acoliți ai acestora.
De asemenea, inițiativele PSD în zona reformării Justiției, justificate din perspectiva democratizării societății românești, a respectării drepturilor și libertăților fundamentale, au fost atacate de opoziția parlamentară și o parte a societății civile, ca fiind demersuri exclusiv în interesul liderului PSD, domnul Liviu Dragnea.
Prin urmare, se poate afirma, fără rezerve, că liderul PSD a devenit, prin vulnerabilitatea sa juridică, un obstacol în adoptarea acestor reglementări.
5. Manifestările împotriva guvernului și a PSD, în special cele din iarna anului 2017 și cele recente, din august 2018, au contribuit la polarizarea societății românești și la dezvoltarea unei atitudini agresive împotriva PSD, din partea unor segmente ale societății. Acțiunile de protest anunțate pentru lunile septembrie și octombrie 2018 vor adânci criza de neîncredere în partid. În acest context, adoptarea prin ordonanță de urgență a unor măsuri de amnistie și grațiere este de natură să genereze proteste de amploare care se vor solda, cel mai probabil, cu căderea guvernului Dăncilă și cu pierderea guvernării de către PSD.
6. Promovarea în Guvern, Ministere, Agenții, alte instituții publice a unor persoane cu evidente carențe profesionale, incapabile să comunice corect, argumentat, pe temele guvernării.
7. Instalarea neîncrederii externe în PSD, pe fondul percepției că sunt atacate instituțiile statului de drept și Justiția. PSD nu a fost capabil să explice convingător, în plan extern, motivațiile reale și legitime ale demersurilor sale privind reforma în Justiție și încetarea încălcărilor grosolane ale drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor de către „Statul paralel”.
8. Situația juridică vulnerabilă a liderului PSD, Liviu Nicolae Dragnea, a devenit vulnerabilitatea majoră a partidului, elementul principal de atac al opoziției și a unei părți a societății civile, o perpetuă sursă de neîncredere în plan intern și extern, motivul pentru care se pune la îndoială corectitudinea oricărui demers inițiat de PSD de în direcția reformării Justiției.
9. Conducerea discreționară a partidului, transformarea structurilor de conducere (Biroul Permanent Național, Comitetul Executiv) în foruri care validează deciziile luate într-un format restrâns, desființarea de facto a Consiliului Național și a Departamentelor partidului, lipsa dezbaterii interne în structurile politice și parlamentare.
În fața situației de criză, pentru a evita izolarea internațională a țării și pierderea încrederii în PSD, propunem următoarele acțiuni:
1. Demisia imediată a domnului Liviu Nicolae Dragnea din funcția de președinte al Partidului și din funcția de Președinte al Camerei Deputaților.
2. Asigurarea interimatului conducerii PSD de către doamna Viorica Dăncilă, președinte executiv, până la organizarea unui Congres Extraordinar, în prima parte a anului 2019. Democratizarea vieții interne de partid și asigurarea funcționării statutare a structurilor interne (Birou Permanent Național, Comitet Executiv, Consiliul Național, Departamente etc.).
3. Menținerea coaliției PSD-ALDE, singura garanție a continuării programului de guvernare. Negocierea susținerii parlamentare a Guvernului de către UDMR, minorități naționale, parlamentari independenți.
4. Îmbunătățirea actului de guvernare și consolidarea echipei guvernamentale. Agenda publică a Guvernului trebuie centrată pe investiții publice, sprijinirea mediului de afaceri în vederea menținerii ritmului de creștere economică.
5. Susținerea marilor proiecte de infrastructură critică (termoficare, alimentare cu apă etc) și a colaborării dintre Guvern și administrația publică locală pentru implementarea acestora.
6. Impulsionarea inițierii și derulării proiectelor privind infrastructura de mobilitate (autostrăzi, drumuri expres, centuri ocolitoare etc) de către administrația centrală și locală.
7. Susținerea necondiționată a adoptării și aplicării noii legi a Pensiilor, așa cum a fost elaborată de actualul Guvern.
8. Elaborarea unui plan coerent de eficientizare a sistemului de ajutoare sociale prin măsuri țintite, menite să-i ajute pe cei aflați cu adevărat în nevoie, astfel încât lupta împotriva pauperizării să înregistreze rezultate vizibile.
9. Pregătirea corespunzătoare a Președinției Consiliului Uniunii Europene, moment ce trebuie să genereze o îmbunătățire a imaginii României și a guvernării, în plan internațional.
10. Creșterea coeziunii grupurilor parlamentare și adoptarea în această sesiune parlamentară a pachetului de legi privind Justiția, legile de modificare a Codului penal, a Codului de procedură penală, a Codului de procedură civilă; legile privind securitatea națională, Codul administrativ, dar și inițiativele legislative necesare punerii în aplicare a măsurilor adoptate de Comitetul Executiv Național al PSD, din 1 septembrie 2018; legea off-shore; legislația privind regimul juridic al incompatibilităților și conflictelor de interese.
Grupurile parlamentare vor susține necondiționat guvernul PSD-ALDE și vor respinge orice moțiune de cenzură promovată de opoziția parlamentară.
11. Adoptarea unei legi a Lobby-ului în concordanță cu principiile de transparență și bune practici din statele cu tradiție în acest domeniu.
12. Ajustarea cadrului legislativ și normativ privind exploatarea resurselor naturale în baza principiului maximizării beneficiilor pentru români în condițiile asigurării unui cadru atractiv pentru investitori,
13. Adoptarea unei inițiative legislative privind amnistia și grațierea, după o largă consultare și dezbatere cu: Ministerul Justiției, CSM, ICCJ, asociațiile magistraților, UNBR și societatea civilă. Reforma justiției și a politicii penale pot reuși, fiind acceptate de societate numai în măsura în care convingem că acestea se fac în interesul protecției drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.
14. Condamnarea cu fermitate și luarea tuturor măsurilor pentru împiedicarea imixtiunii serviciilor secrete sau a grupurilor de interese ilegitime în actul de justiție, care trebui să se înfăptuiască imparțial, cu respectarea strictă a Constituției și a legilor în vigoare.
15. Susținerea referendumului național privind revizuirea Constituției din data de 7 octombrie 2018.
16. Susținerea Guvernului în procesul de rectificare bugetară. Pregătirea corespunzătoare a rectificării bugetare din luna noiembrie. Pregătirea bugetului de stat și a proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2019 și adoptarea acestora până la sfârșitul sesiunii parlamentare.
17. Sprijinirea autorităților administrației publice locale prin alocarea resurselor financiare necesare funcționării și dezvoltării localităților. Adoptarea codului finanțelor publice.
18. Întocmirea unei strategii electorale coerente, care să asigure pregătirea partidului pentru alegerile din anul 2019, europarlamentare și prezidențiale și maximizarea șanselor de câștigare a acestora.
19. Îmbunătățirea relațiilor cu partenerii internaționali și recâștigarea încrederii în România și în Partidul Social Democrat. Trebuie să redevenim parteneri viabili pentru dialog în cadrul Partidului Socialiștilor Europeni și Internaționalei Socialiste.
Stimați colegi,
Demersul nostru este unul onest, care nu urmărește interese personale, ci salvarea Partidului Social Democrat într-un moment dificil. Facem apel la toți membrii Comitetului Executiv Național, parlamentari, președinți de Consilii Județene, primari, consilieri județeni și locali, membrii și simpatizanți ai partidului, să sprijine demersul nostru. Este important să rămânem uniți și solidari, să continuăm guvernarea, dar să avem și viitor. PSD trebuie să rămână cea mai importantă forță politică a țării, un partid de stânga modern și progresist, cu vocație europeană.
În numele comitetului de inițiativă al prezentei Declarații comune,
Paul Stănescu, vicepreședinte PSD,
Viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice
Gabriela Firea, vicepreședinte PSD,
Primar general al Capitalei
Adrian Țuțuianu, vicepreședinte PSD,
Vicepreședinte al Senatului
3 Comentarii
Partidul Politic PSD Este Cel Mai Bun Deoarece Anumiți Oameni Și Copii, M-au Ajutat Pe Mine Cu O Lege În Anul 2023, Acei Oameni Și Copii Merită Tot Ce Este Mai Bun Din Lume.
Mai Mult De Atât Partidul Politic PSD A Făcut Bine Pentru România.
Votați PSD, Pentru A Fi Bine În România:
https://youtu.be/p2gC9NYWiAQ?si=aJXJcRDXg6_x3ICm… Citeste mai departe
Parcă suntem înainte de 1989, toți în PSD sunt paralizați de frica liderului suprem. În loc să-l poftească la plimbare și să-i spună: ”Du-te nene la plimbare, are partiul suficient de mulți oameni fără condamnări”!
sa nu va bucurati...e mai rau daca pica penalu decat daca ramane...