Cluj: Lipsa locurilor de parcare, principala nemulțumire a clujenilor. Locuitorii din cartierul Europa, cei mai afectați


Locurile de parcare din Cluj-Napoca reprezintă o problemă serioasă, iar autoritățile clujene nu fac față. 

Potrivit studiului realizat de arhitectul clujean Ilie Bucșa, bazat pe un chestionar cu 26 de întrebări și 603 respondenți, care clasificat 20 de cartiere ale orașului Cluj-Napoca în funcție de mai mulți factori esențiali pentru calitatea vieții, la întrebarea  „Cum evaluați locurile de parcare din cartierul în care locuiți?”, pe o scară de la 1 la 5, din analiza graficului general, se poate observa o tendință clară spre insuficiența locurilor de parcare, cu un scor general al orașului de 2.67. 

POZA 0231.jpg

Totodată, se observă o problemă generală legată de insuficiența locurilor de parcare în majoritatea cartierelor, cei mai nemulțumiți fiind locuitorii din cartierul Europa, care au atribuit un scor de 2.26. 

Totuși, există patru cartiere în care șituația pare să fie mai favorabilă: Bulgaria (3.00), Gruia (3.05), Andrei Mureșanu (3.15) și Someșeni (3.40), cu acest din urmă cartier având cel mai bun scor în ceea ce privește numărul locurilor de parcare.

poza 028312 .jpg

Chestionarul utilizat în cadrul cercetării a fost adresat exclusiv persoanelor care locuiesc în Cluj-Napoca, acesta fiind șingurul criteriu de selecție. Răspunsurile au fost colectate anonim, folosind o platformă online (Google Forms), pe parcursul a cinci zile, între 16 și 21 ianuarie 2025. În total am obținut un număr total de 603 răspunsuri, cu diferențe mari între cartiere în ceea ce privește numărul respondenților. Astfel, cei mai mulți respondenți au fost din Mănăștur (119), iar cei mai puțini din Becas (2). 

În 5 cartiere au fost mai puțin de 10 respondenți, în 13 cartiere am avut între 10 și 30 de respondenți, iar în 7 cartiere am avut peste 30 de respondenți. Am folosit o împărțire pe 20 de cartiere a municipiului ClujNapoca. Acestea sunt: Centru, Andrei Mureșanu, Zorilor, Mănăștur, Plopilor, Grigorescu, Gruia, Mărăști, Gheorgheni, Între Lacuri, Sopor, Borhanci, Becaș, Bună Ziua, Făget, Europa, Dâmbul Rotund, Iris, Bulgaria și Someșeni.


Comentarii Facebook