Duminica 22 Decembrie

Clujeancă umilită de un șofer RATUC. A mers 10 minute pe jos ca să nu RIȘTE

 

O clujeancă a relatat o întâmplare pe care a trăit-o în autobuzul 39, după ce șoferul a refuzat să oprească în stație. 

 

In doua saptamani consecutive, in zilele de miercuri, soferul autobuzului 39 nu s-a obosit sa se opreasca in statie daca nu am stat lipita de usa. In momentul in care m-am dus sa il intreb de ce si sa ii zic ca totusi sa ma lase sa cobor, a inceput sa urle la mine, iar la coborare mai ca nu a inchis usa peste mine. A doua oara nu m-am mai deranjat, am oprit la 10 minute distanta de mers pe jos de la locul unde trebuia sa cobor in mod normal.

 

In ambele dati am sunat la dispeceratul RATUC sa fac o reclamatie, dar cu reclamatia prin telefon nu rezolvi prea multe. Asadar, daca programul de lucru nu iti permite sa te deplasezi la sediul lor si sa inregistrezi la registratura o reclamatie scrisa, nu ti se va face dreptate. Platim abonamente si bilete la preturi mult mai mari in comparatie cu serviciile pe care le primim, dar tot suntem nevoiti sa mergem pe jos, ca altii aleg sa nu isi faca treaba si le lipsesc si cei 7 ani de acasa”, scrie clujeanca pe pagina de Facebook Boacteri Cluj.

 

Clujeanca a studiat și regulamentul RATUC și a găsit articolul încălcat de șofer. ”Conform Articolului 8. din Normele de conduita a personalului RATUC si a publicului calator in mijloacele de transport in comun: “Conducătorii auto ai R.A.T.U.C. Cluj-Napoca, au următoarele obligatii: a)-să respecte cu strictete graficul de circulatie, traseul şi oprirea în statiile stabilite; “ Din pacate nimeni nu mai respecta regulile si legile, parca le-a scris cineva degeaba”, a mai spus femeia.

 

Directorul RATUC Cluj, Liviu Neag, a declarat la o emisiune Știri de Cluj LIVE că șoferii care nu opresc în stații, conform orarului, nu vor mai lucra la Regia clujeană de transport public.

Comentarii Facebook