Duminica 22 Decembrie

Clujul ar putea rămâne cu prefect UDMR, deși PSD ar dori postul


Clujul ar putea rămâne cu prefect de la UDMR, în persoana lui Tasnadi Szilard. Cel care doreste postul este președintele PSD Cluj, Alexandru Cordoș, cercetat penal în trecut, alături de soția și fiica lui de DNA Cluj. Soția, Mihaela Cordoș, a fost chiar condamnată la 2,8 ani cu suspendare, dar Cordoș a scăpat de urmărire.

Care sunt regulile după care PSD - PNL - UDMR împart posturile de prefecți

Conform negocierilor naționale, PNL va pierde 5 prefecți din cei 22 de pe care îi avea până acum. PSD va avea funcția de prefect în București.

În teritoriu, ”cine are șefia Consiliului Județean (CJ) nu are funcția de prefect, care se duce la celălalt partid (PSD sau PNL). Cine nu are șefia CJ, dar are o funcție de ministru, nu va avea prefect.

La Cluj, PNL are funcția de președinte al PNL Cluj și PSD o are pe cea de ministru, prin Vasile Dîncu. În aceste condiții, UDMR are șanse să păstreze postul de prefect”, precizează o sursă bine informată.

Boc riscă să se facă de râs în rândul electoratului dacă acceptă

Primarul Emil Boc, liderul de drept al PNL Cluj, deși Daniel Buda este președinte al filialei, nu poate accepta un prefect de la PSD. ”A acceptat în primăvară prefectul de la UDMR, dar a ieșit scandal. Atunci a spus că este o eroare, o greșeală de neacceptat a doua oară. Ei bine, dacă acum va accepta și prefect de la PSD se va dovedi că atunci a mințit”, ne-a spus o sursă din PNL. S-a zvonit că UDMR ar renunța la funcția de prefect al Clujului, în favoarea PSD, dar acest lucru nu ia în calcul interesul de imagine al primarului Emil Boc, care ar fi grav lovit de acceptarea unui prefect de la ”Ciuma Roșie”.

Alexandru Cordoș îl curta pe Alin Tișe la ceremonile de Ziua Națională a României

În 1 Decembrie, la ceremoniile dedicate Zilei Naționale a României, Alexandru Cordoș, președintele PSD, a fost văzut de mai multe surse în timp ce discuta cu președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe. S-ar părea că Alexandru Cordoș s-a dus la Tișe și i-a cerut să îl susțină în funcția de prefect al Clujului. Nu se știe ce răspuns a primit. 

Alin Tișe a declarat pentru Știri de Cluj că el nu are nicio treabă cu numirea prefectului, deși este numărul doi în PNL Cluj.

Cine este Alexandru Cordoș și cum a revenit în funcții după ce și-a dinamitat cariera politică

Cordoș și-a dat demisia din PSD, în 2016, exact când soția lui, Mihaela Cordoș, a fost condamnată la închisoare pentru că lua șpagă în vederea aranjării unor concursuri de angajare la Spitalul Clinic Județean Cluj. Cordoș a candidat în 2016 pentru un nou mandat de senator din partea Partidului România Unită (PRU) - Cluj, dar actiunea a fost un esec.

Mihaela Cordoș, soția fostului senator PSD Cluj, Alexandru Cordoș, a fost condamnată, în 2016, la trei ani și șase luni de închisoare, în prima instanță. Ea a cerut bani de la 20 de clujeni pentru a-i angaja la Spitalul Clinic Județean Cluj.

Mihaela Cordoș a fost până la arestarea de către DNA referent la Serviciul de Resurse Umane din cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj. În această calitate i-a făcut pe mulți să înțeleagă că îi poate angaja la Spital, trucând concursuri. 

După ce și-a recunoscut vina, Mihaela Cordoș a beneficiat de o reducere cu o treime a sentinței. Se pare că inițial judecătorul ar fi dat pedeapsa de 5 ani de închisoare, dar a redus-o la 2,8 ani, cu suspendare. 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții:

CORDOȘ MIHAIELA LUCIA, referent în cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată (26 acte materiale),

CORDOȘ ALEXANDRU, senator în Parlamentul României, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență, în formă continuată (5 acte materiale),

CORDOȘ ANDREEA ALEXANDRA (fiica acestora), cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență, în formă continuată (3 acte materiale).

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

În intervalul noiembrie 2014 – prezent, suspecta Cordoș Mihaiela Lucia a pretins de la mai multe persoane foloase materiale necuvenite cuprinse între 1.000 – 10.000 lei, pentru ca, prin influența pe care ea și soțul său, Cordoș Alexandru, o aveau asupra persoanelor cu funcții de conducere din cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj, Inspectoratului Școlar Județean Cluj și a altor instituții publice, să obțină cumpărătorilor de influență posturi/locuri de muncă cum ar fi cele de: profesor suplinitor, infirmier, asistent medical, juristconsult etc.

În perioada ianuarie – aprilie 2015, în activitatea sa infracțională suspecta Cordoș Mihaiela Lucia a fost sprijinită și de fiica-sa Cordoș Andreea Alexandra, care cunoștea faptul că mama sa primea foloase necuvenite pentru a-și trafica influența pe lângă diferite persoane din instituțiile mai sus amintite.

Concret, la data de 24 ianuarie 2015, la solicitarea mamei sale, suspecta Cordoș Andreea Alexandra s-a deplasat la locul de muncă al unei persoane și i-a remis acesteia subiectele pentru proba orală a unui concurs pentru ocuparea unui post de asistent medical în cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj.

În alte două rânduri, suspecta Cordoș Andreea Alexandra a înapoiat unor persoane o parte din banii pe care mama sa îi primise pentru a-și trafica influența pe lângă membrii comisiilor de examinare din cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj .

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informații.

Suspecților Cordoș Alexandru, Cordoș Mihaiela Lucia și Cordoș Andreea Alexandra li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art.307 Cod de procedură penală”, precizat procurorii în 2015.

Numai soția lui Cordoș a mai fost trimisă în judecată, fostul senator și fiica acestuia au scăpat. 

DNA Cluj a precizat că Alexandru Cordoș a fost scos de sub acuzare.

În ordonanța de clasare se arată că nu s-a putut proba în mod cert că inculpatul Cordoş Alexandru a ajutat-o în orice mod (sprijin material sau moral) pe Cordoş Mihaiela Lucia să comită cele două fapte de trafic de influenţă reţinute în sarcina acesteia.  

La data de 15.03.2017 s-a dispus clasarea sub aspectul infracțiunilor reținute în sarcina inculpatei Cordoș Andreea Alexandra (fiica)”, precizează procurorii DNA.

Acum, soția lui Alexandru Cordoș a fost angajată la Agro Transilvania. 

Cordoș a revenit în funcții, ajutat de Vasile Dîncu, un personaj important din PSD. Ultimul a ajuns președintele Consiliului Național al PSD, iar la Cluj a avut nevoie de un pion controlabil. Alexandru Cordoș a fost reactivat, acesta fiind în trecut la ordinele Grupului de la Cluj. Cordoș chiar a lucrat la firma lui Ioan Rus și a fost pus pe listele parlamentare cu acordul lui Ioan Rus și Vasile Dîncu. 

Comentarii Facebook