Duminica 22 Decembrie

Clujul are cel mai nou drum de munte din România! Drumul Apusenilor rivalizează cu Transfăgărășanul și Transalpina - FOTO


România este renumită în toată lumea pentru drumurile sale din zona de munte, cu peisaje care lasă fără respirație pe oricine.

Toată lumea a auzit despre Transfăgărășanul sau Transalpina, dar în Munții Apuseni a apărut un al treilea care le face o serioasă concurență.

După doi ani de la debutul lucrărilor am reușit să finalizăm întregul proiect, care a vizat, pe lângă modernizarea structurii rutiere a celor 25 de km de drum județean și alte obiective de investiții extrem de importante: 7 poduri, inclusiv podul peste râul Crișul Repede, 280 de accese la proprietățile situate pe traseu, peste 9,5 km de trotuare, ș.a. Importanța acestei investiții din fonduri europene este una aparte, întrucât drumul traversează una dintre cele mai atractive și spectaculoase zone ale Munților Apuseni. În plus, vor fi create, în mod evident, noi oportunități reale de dezvoltare economică, socială și turistică”, precizează Alin Tișe, liderul județului Cluj.

Acest drum este spectaculos în toate anotimpurile și oferă câteva locuri de unde se pot face fotografii memorabile. 

Cei 25 de kilometri au fost realizați cu 132 milioane de lei. Drumul începe de la intrarea în localitatea Valea Drăganului (intersecția cu DN1), continuă până în proximitatea Barajului Drăgan-Floroiu și ajunge până la limita administrativă cu județul Bihor, scrie Apuseni Info.

68c0b2774fa8bfb978ec0d456b5ccac6.jpg

Comentarii Facebook