Duminica 22 Decembrie

”Clujul e întârziat în dezvoltare. Cu 15 până la 20 de ani”- Viorel Băltărețu, candidatul Alianței Dreapta Unită la primăria Cluj-Napoca

“Un Cluj sănătos economic înseamnă că toți locuitorii lui au, datorită locului de muncă sau afacerii proprii, o viață tihnită: o locuință, un salariu decent, economii. Apoi, mai înseamnă ca au parte de servicii publice de calitate, de la infrastructură, salubritate, sănătate și educație, până la mediu și funcționari care îi tratează cu respect. Asta e departe de a fi realitatea Clujului de azi. Orașul nostru a fost lăsat să se dezvolte inegal, fără o direcție clară. Unii o duc bine, alții sunt sufocați de costul vieții.”,   spune Băltărețu, deputat de Cluj și candidat în alegerile pentru Primăria Cluj-Napoca.

Prezent la dezbaterea recentă pe tema Economia Clujului, Băltărețu și-a prezentat planul pentru dezvoltarea economică a Clujului: Creșterea bazei de impozitare, cu păstrarea nivelului de taxare curent și a gradului de colectare a taxelor, prin digitalizarea administrației, pentru a simplifica procesul de plată a taxelor și impozitelor locale - sunt cele două direcții prin care voi aduce mai mulți bani la Primărie. Vă dau câteva exemple: colectarea automatizată a impozitului pe proprietăți, eficientizarea și transparentizarea sistemului de închiriere și plată a locurilor de parcare și implementarea unui sistem GIS, care să ne arate și dacă toate proprietățile sunt impozitate corect”.

 Antreprenor de meserie, deputatul clujean a tras un nou semnal de alarmă în ce privește procentul investițiilor în bugetul orașului, care nu a depășit 35% în ultimii ani. “Avem nevoie atât de investiții publice, cât și private. Pe de o parte, e nevoie de marile proiecte de infrastructură amânate cu deceniile - centura ocolitoare cu drumurile de legătură, trenul metropolitan și terminalul cargo -, dar și de construcția de noi parcuri industriale și a unui centru de expoziții - conferințe, care vor aduce noi investitori privați.”

 “În economie, lucrurile trebuie făcute eficient, dar mai ales la timpul lor. Azi, orașul nostru încă se căznește să își facă infrastructură rutieră, infrastructură al cărei timp era acum 15 - 20 de ani, ca să putem profita din plin de avantajele ei economice. În timp ce orașele europene dezvoltate se concentrează pe aspecte climatice, neutralitate în emisiile gazelor de seră, smart city și inteligență artificială, Clujul bate pasul pe loc în dezvoltarea urbană. Dacă Primăria continuă strategia “randări și licitații anulate” și nu trece la fapte, vom rămâne în trecut”, a concluzionat Băltărețu în finalul dezbaterii.

 

 

Comentarii Facebook