Sambata 23 Noiembrie

Clujul interzice montarea centralelor termice de apartament: Vor veni singuri la termoficare, după ce văd că plătesc mai mult!


Viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, a spus că până în 2030 Clujul ”OSĂ” investească 200 de milioane de euro pentru a-i readuce pe clujeni la Termoficare. 

Până atunci, Primăria Municipiului Cluj-Napoca a interzis dezvoltatorilor imobiliare să mai monteze centrale individuale de apartamente, dacă în bloc sunt mai mult de 6 apartamente. ”Au trei alternative, fie pun centrală pe bloc, fie pun centrală pe scară sau se conectează la sistemul centralizat, evident acolo unde există sistem centralizat. Nu este abuzivă. Este pentru reducerea poluării. Noi am avut această Hotărâre de Consiliu Local și am făcut modificarea în Planul Urbanistic General în care am impus această condiție, după care a venit și Guvernul prin Ministerul Mediului care a întărit această chestiune și a dus mai departe lucrul ăsta”, a punctat viceprimarul.

Acesta promite că sistemul de termoficare centralizat va fi de departe cel mai eficient pentru reducerea costurilor. ”Direcția este foarte clară. Europa merge în această direcție. Pe de altă parte, nu este suficient doar să fii conectat la un sistem centralizat sau să ai o centrală pe scară sau pe bloc. Evident că nu-l putem obliga pe om și nici nu vrem să se conecteze la sistemul centralizat. Asta va trebui să devină o decizie personală, după ce o să vadă că el plătește mai mult decât vecinul care e conectat la sistemul centralizat”, adaugă el.

Comentarii Facebook