Duminica 22 Decembrie

Clujul nu mai are bani? CJ Cluj, acuzat că taie salariile de la Direcția de Protecție a Copilului Cluj

 

Peste 200 de angajați de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj riscă să fie disponibilizați și reangajați. Măsura este de fapt o ”șmecherie” funcționărească pentru a le reduce salariile oamenilor.

 

Din păcate, Consiliul Județean Cluj vrea să repare o greșeală. În 2017, la 1 ianuarie, pe Legea salarizării Consiliul Județean Cluj a aprobat modificarea salarială pentru un număr de 370 de oameni, printr-o hotărâre de CJ. Mai mult decât atât, de la 1 octombrie 2018, tot CJ Cluj a aprobat o modificare salarială pentru același număr de angajați, iar acum, la o lună, vine cu o altă hotărâre de CJ, din punctul meu de vedere total ilegală, pentru că noi nu avem aprobat un stat de funcții, organigramă și regulamentul de funcționare obligatorii a fi aprobate până în luna martie 2018, să modifice salariile în jos, pe o altă grilă de încadrare, pentru 210 persoane, din cadrul centrelor. 

 

Vorbim de oamenii din centrele din județ, să le scădem salariile, adică să le înjumătățim salariile. Vorbim de personalul contractual, muncitori, bucătărese, fochiști, paznici, care desfășoară o muncă în centrele pentru copii, bătrâni și cu handicap. Ei vor să îndrepte o eroare, zic ei, noi zicem că e confom legii, că ne-ar fi dat niște bani în plus și vor să repare acum printr-o hotărâre de CJ, dar nu este obligativitatea consilierilor județeni să își asume greșelile conducerii”, a explicat Dan Tămaș, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.

 

Acesta a spus că prin greșeala CJ Cluj din ianuarie 2017, s-a ajuns ca bucătăresele și paznicii să câștige mai mult ca un psiholog debutant. 

 

În clasa ocupațională sunt 2 familii mari, familia administrație și familia sănătate și asistență socială. În familia administrație, intră funcționarii publici, dar și muncitorii, șoferii, bucătarii, paznicii etc. Noi în această clasă am introdus și paznicii. Adică, dacă avem paznici la un centru din Cluj-Napoca, avem și la Câțcău, același tip de contract de muncă. Noi i-am introdus și pe aceia din centrele din județ, iar ei au aprobat pentru că muncitor calificat este și cel de la Cluj și cel de la Turda sau Gherla. Acum au venit, pentru că este o povară mare pe bugetul Consiliului Județean să dai niște salarii mai mari, și au venit să taie.

 

Există un plan pe care eu l-am spus în repetate rânduri. Există un plan diabolic de externalizare a unor servicii către anumite ONG -uri, din sfera politicului, și a unor culte religioase, care fac presiuni de ani de zile. Eu în 2015 - 2016, le-am tăiat niște finanțări de câteva miliarde de lei pe an, iar acum sunt demersuri făcute de biserica ortodoxă, greco-catolică, reformată și de ONG -uri, care vor să preia diverse servicii și să ia direct banii de la CJ Cluj. 

 

Domnul Tuluc (consilier județean) s-a scăpat și a spus într-o emisiune televizată că ei deja lucrează la acest plan. Și mai lucrează un fost șef de informații de la Poliție, suflător, unul Cotârlă Călin, cu o pensie de 8.000 de lei, ajuns acum șeful corpului de control pe funcție publică, șef serviciu, cu încă 8.000 de lei salariu. Acest fost polițist vrea să facă restructurări.

 

Există diferențe pe legea salarizării, pe care nu am făcut-o noi, ci Ministerul Muncii, în care s-a ajuns ca un bucătar să aibă un salariu de 3.000 de lei, cu sporuri și ture, dar exista personal de specialitate până la începutul lunii octombrie, psihologi și asistenți sociali, care se regăsea pe o altă grilă, până în 2.200 de lei, care se majora în fiecare an cu 25%. Existau anumite discrepanțe, încât un psiholog debutant câștiga 2.500 de lei, dar eu vorbesc de o bucătăreasă care era la gradația maximă și lua 3.500 de lei, cu 30 de ani vechime. Erau normale diferențele, pentru că era diferență de vechime. 

 

Din octombrie s-a modificat gradația personalului de specialitate și au intrat pe sporuri, după expertizarea locurilor de muncă de către DSP, și au intrat pe sporuri de până la 75%, între 15% și 75%. Mai există discrepanțe între centrele maternale care nu au primit niciun spor, dar este o lacună la nivel național, pe care noi sperăm să o corecteze”, a mai spus Dan Tămaș.

 

Directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj se teme că va trebui să dea afară cei 210 angajați și apoi să îi reangajeze. 

 

Ceea ce vor ei să facă este să micim noi niște salarii pe care tot ei le-au aprobat. Mi se pare o iresponsabilitate crasă. Doi la mână, neavând un stat de funcții să le modifici încadrarea din muncitor calificat - bucătar, să îl facem direct bucătar, ceea ce va duce la diminuarea salariilor. De la 3.000 de lei va intra pe 2.000 și nu îi mai pot da nici sporul, pentru că nu este expertizat locul de muncă pe bucătar, ci a fost pe muncitor calificat. Mai mult decât atât, trebuie să îi disponibilizăm pe oameni, pentru că în acest moment acel post de bucătar nu există, nu este inclus în statul de funcții.

 

Este posibil ca, după aprobarea hotărârii de Consiliu Județean, să fim nevoiți să dăm afară 210 de oameni și să îi reîncadrăm după o lună, două. Aceasta este măsura de extremă urgență, la care nu vreau să ajungem. Am vorbim și cu prefectul, iar liderii de sindicat spun că nu acceptă să fim bătaie de joc. Au spus că nu se poate ca acest Cotârlă ia 8.000 de lei, iar de la noi taie. Nu se poate să dea banii la Drumuri județene, unde mai pun 2 cm de asfalt, pentru că de acolo se poate fura”, a mai adăugat Tămaș” 

 

Directorul crede că și măsurile de acum au legătură cu războiul pe care i l-a declarat de șeful CJ Cluj, Alin Tișe, care se luptă de 2 ani să îl schimbe pe Dan Tămaș din funcție. Cert este că la mijloc cad tot oamenii.

 

”Nu e normal să tai tocmai de la cei amărâți. Alin Tișe are o problemă personală cu directorul instituției, cu mine. Eu i-am spus că ar trebui să renunțe, dacă a văzut că de 2 ani nu câștigă. Le-am spus că sunt 37 de incompetenți, care au dat de gard toate proiectele mari. Câte vor să distrugă?”, a mai spus directorul Dan Tămaș, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj.

 

Un oficial al Consiliului Județean Cluj a precizat că la buget sunt bani și că nu se pune problema să fie dați oamenii afară. ”Știu că sunt diferențe salariale. O bucătăreasă câștigă cât un funcționar public, ceea ce nu este normal. Probabil despre acest lucru este vorba”, a spus vicepreședintele CJ Cluj, Vakar Istvan.

Comentarii Facebook