Clujul va fi centru medical de referință în Europa cu o investiție de 687 milioane de euro: „Este angajamentul nostru pentru sănătate”
PSD își reînnoiește angajamentul de la nivel național și local pentru creșterea accesului la servicii medicale de calitate și dezvoltarea infrastructurii medicale, cu accent puternic pe proiectele cu impact pe termen lung.
PSD își reafirmă prioritățile în domeniul sănătății, printr-un plan amplu care vizează extinderea accesului la servicii medicale de calitate, mai ales în comunitățile rurale și în orașele mici. De la dezvoltarea centrelor medicale comunitare și a telemedicinei, până la susținerea personalului medical în zonele defavorizate, partidul își propune să reducă discrepanțele dintre rural și urban în ceea ce privește accesul la îngrijire. Investiția majoră în Spitalul Regional de Urgență Cluj – un proiect de 687 milioane de euro – reflectă angajamentul PSD față de sănătatea cetățenilor și promisiunea de a transforma Clujul într-un centru de excelență pe harta serviciilor medicale din Europa.
Candidații PSD Cluj pentru Parlamentul României susțin inițiativele guvernamentale menite să asigure performanța și eficiența în sectorul sanitar, considerând sănătatea tuturor cetățenilor o prioritate absolută.
Extinderea serviciilor medicale în comunități rurale și în urbanul mic. Pentru PSD, extinderea accesului la servicii medicale în comunitățile rurale și în orașele mici reprezintă un punct central. Astfel, propunem dezvoltarea centrelor medicale comunitare în localitățile care încă nu beneficiază de infrastructură medicală de bază, cum ar fi dispensare, laboratoare pentru analize, farmacii și acces periodic la medici specialiști. Pentru zonele izolate, susținem înființarea unor farmacii mobile și, totodată, promovarea serviciilor de telemedicină, permițând accesul facil la servicii medicale primare pentru un număr cât mai mare de cetățeni. Pentru aceste tipuri de proiecte, au fost deja semnate 200 de contracte de finanțare de 200 de milioane de lei, cu termen de finalizare în 2025.
Un alt program prin care vom crește accesul cetățenilor la serviciile medicale este cel care vizează asigurarea personalului medical necesar în mediul rural. PSD propune crearea unui pachet de instalare și retenție pentru medici, farmaciști și asistenți medicali.
Prevenție și educație pentru sănătate: PSD consideră că educația timpurie pentru sănătate trebuie să devină o prioritate în școli, promovând obiceiuri sănătoase în rândul copiilor și adolescenților. Programul include măsuri de prevenire a consumului excesiv de alcool, tutun, zahăr și alte substanțe periculoase. În contextul provocărilor actuale, PSD se angajează să deschidă centre de consiliere pentru prevenirea consumului de droguri și centre de combatere a adicției, destinate adolescenților și tinerilor.
Spitalul Regional de Urgență Cluj – un centru de excelență în sănătate
„PSD acordă o atenție deosebită dezvoltării infrastructurii medicale. Avem o investiție de 687 milioane de euro, care va transforma Clujul într-un punct de referință pe harta serviciilor medicale din Transilvania, România și chiar Europa. Avem nevoie de un centru de excelență care reunește toate specializările, cu dotări la cele mai înalte standarde. Acest spital reprezintă angajamentul nostru pe termen lung pentru sănătate!” subliniază Remus Lăpușan, candidat PSD la Camera Deputaților.
PSD Cluj va continua să implementeze și să susțină politici publice inovative în domeniul sănătății, pentru a îmbunătăți condițiile de viață și accesul la servicii medicale de calitate, atât pentru cetățenii județului Cluj, cât și pentru întreaga populație a României!
17 Comentarii
BRAVO, PSD A CÂȘTIGAT LA SENAT ȘI CAMERA DEPUTAȚILOR, BRAVO PENTRU DEMOCRAȚIE
Votați Partidul Social Democrat [ PSD ], Marcel Ciolacu, Pentru A Nu Exista Armata Obligatorie În România, Și Pentru A Fi Bine În România:
https://youtu.be/p2gC9NYWiAQ?si=1LUIHBzLGTZQHX45
Ștampila Trebuie Pusă În Interiorul Pătratului, Cercului, A Partidului Politic De Pe Buletinul De Vot, Pe Care Îl Votați, Apoi Ștampila… Citeste mai departe
Votați Un Singur Partid Politic, Dintre Aceste Trei Partide Politice: PNL, PSD, USR, Pentru A Nu Exista Armata Obligatorie În România, Pentru A Scăpa România De Armata Obligatorie,
Și Pentru A Fi Bine În România:
https://youtu.be/UhS2Si-SU6U?si=TjoqeCU701E4ckTR
https://youtu.be/p2gC9NYWiAQ?si=7Vg0-WxXjoW4VxIb
https://youtu.be/g4jrxFu-mLc?si=8EU0fMMXL8jHXjIt… Citeste mai departe
VIN CÂRTIȚELE URAAA
.
Da de ce ati pus o poza cu doi prosti?
bine ca fac la borsa o cladire noua, ideala pentru bolnavii astia
Zi mare pentru clujeni!
Patruns de momentul istoric pe care in sfirsit l-am prins si ni-l transmit cu patos propagandistic, vreau sa le zic celor doi miștocarii zburdalnici din poza alaturata: nu ne mai puteti lua de proști! Muriti dracului și lasati-ne!
Vise umede
Asta e al doilea spital regional nu? Ca pe primul l-am inaugurat acum 5 ani
Vrăjeală de 3 lei.
:-)))
@OSA fie STATIE de METROU la CENTRUL MEDICAL ???: trebuie niste studii inainte
@jina:
Imediat il inaugurez! Eu, nu PSD! Eu!